full screen background image

Parlamentul scoțian votează simbolic împotriva lansării Brexitului

Parlamentul scoțian urmează să-și exprime marți în mod oficial opoziția față de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE), votând simbolic împotriva proiectului de lege guvernamental menit să o autorizeze pe Theresa May să lanseze negocierile pentru ieșirea din UE, informează AFP.

Chiar dacă acest vot, prevăzut pentru 17:00 GMT, nu va avea influență asupra Londrei, Curtea Supremă stipulând că parlamentele regionale nu trebuie să fie consultate, el este prezentat în Parlamentul Național Scoțian (SNP) ca fiind unul dintre cele mai importante din istoria de 18 ani a parlamentelor regionale.

‘Aceste este unul dintre voturile cele mai semnificative din istoria parlamentului scoțian după dreptul’ acordat parlamentelor regionale, a declarat premierul scoțian Nicola Sturgeon.

‘Acest vot este mai mult decât unul simbolic. Acesta este un test-cheie pentru a ști dacă vocea Scoției este ascultată și dacă doleanțele noastre pot fi luate în considerare în cadrul procesului britanic’ de ieșire din UE, a adăugat președinta SNP.

Partidul Laburist Scoțian, care are 24 de reprezentanți în parlamentul regional, și-a exprimat la rândul său opoziția față de proiectul de lege guvernamental, aducând astfel suficiente voturi SNP — care are 63 de reprezentanți din 129 — pentru a asigura că votul va fi aprobat marți la Holyrood, sediul parlamentului scoțian.

Cu toate acestea, Kezia Dudgale, aflată în fruntea Partidului Laburist scoțian i-a cerut Nicolei Sturgeon să înceteze să se folosească de Brexit pentru a agita amenințarea unui noi referendum privind independența scoțiană.

În timpul referendumului cu privire la independența scoțiană în 2014, Edinbourghului i s-a promis că va fi considerat un ‘partener egal’ al Londrei în cadrul Regatului Unit în cazul în care regiunea va respinge scindarea, ceea ce ea a și făcut, cu 55% din voturi.

Cu 20 de luni mai târziu, Scoția a votat în proporție de 62% pentru a rămâne în UE, însă vocea sa nu a fost auzită la scara țării care a votat 52% în favoarea Brexitului.

Irlanda de Nord a votat și ea în majoritate pentru menținerea în UE, în timp ce Țara Galilor s-a raliat poziției Angliei, favorabilă ieșirii din UE.

Parlamentul scoțian încearcă acum să-și facă auzită vocea chiar dacă guvernul Theresei May pare puțin dispus să o audă.

‘Guvernul Marii Britanii va continua să-și respecte angajamentul față de guvernul scoțian și scoțieni, în timp ce ne pregătim să părăsim UE pentru a obține un acord mai bun pentru Scoția și pentru țară’, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului condus de May.

AGERPRES

comments

comments




Leave a Reply

avatar