full screen background image

Liderii PSD s-au reunit în şedinţă

Parlamentarii PSD din Camera Deputaţilor şi Senat s-au întrunit în şedinţă a grupurilor reunite. Participă Liviu Dragnea şi premierul Sorin Grindeanu, care au promis că vor face declaraţii de presă la sfârşitul şedinţei.

Această discuţie ar fi una pur organizatorică pentru a stabili programul pentru această săptămână, însă surse susţin că discuţiile vor fi mult mai ample şi vor fi legate de protestele din ţară.

Se contutează tot mai mult două curente de opinie în PSD. Sunt mulţi din teritoriu nemulţumiţi de modul în care Guvernul şi Liviu Dragnea au procedat, prin promovarea OUG 13 care a scos lumea în stradă.

Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor se reunesc, luni dimineaţa, şi pentru proceduri privind bugetul pe 2017 şi pentru a lua act de cererea preşedintelui Klaus Iohannis de a se adresa Parlamentului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar