full screen background image

ÎPS Teodosie a fost trimis în judecată de DNA

Arhiepiscopul Teodosie a fost trimis în judecată sub măsura controlului judiciar, vineri, de către procurorii DNA Constanța. Prelatul este acuzat de folosirea de declarații false la obținerea subvențiilor agricole de la APIA. Prejudiciul în dosar este de aproape 1,4 milioane de lei.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus „trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului PETRESCU TEODOSIE, arhiepiscop al Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată”.

Alături de acesta au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, alți cinci inculpați:

„COJOCARU CIPRIAN-IOAN, MALAXA BOGDAN-PETRIȘOR, NADOLEANU GHEORGHE și BECA STERE, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

ȘTEFAN AURELIAN, la data faptei mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.”
Procurorii arată în rechizitoriu că în perioada 2010-2016, „inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene”.

„În documentele prezentate la A.P.I.A., inculpații au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafețe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită „Ferma 3” – Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanța), având categoriile de folosință „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi”, mai arată anchetatorii.

„De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declarațiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC), printre care și evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care respectivele parcele erau abandonate și invadate cu astfel de vegetație pe toată durata formulării cererii și obținerii fondurilor.

Faptele au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 184.610,27 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei. În anul 2016 plățile nu au fost autorizate, prin urmare, raportat la acel an, fapta a rămas în faza tentativei”, precizează procurorii DNA.

Direcția Națională Anticorupție a precizat că Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei.

De asemenea, s-a dispus instituirea unor măsuri asiguratorii constând în poprirea conturilor deținute de inculpatul Petrescu Teodosie și de persoanele responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului și Așezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei”.

Față de fapta de luare de mită reținută anterior în sarcina inculpatului Petrescu Teodosie s-a dispus clasarea cauzei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Constanța, cu propunerea de a se menține măsura preventivă și măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

La începutul lunii noiembrie anul trecut, IPS Teodosie a iscat un adevărat val de controverse după ce s-a dus să dea cu subsemnatul la IPJ cu 30 de preoţi pe post de bodyguarzi.

Garda neagră de preoţi a fost necesară, potrivit Arhiepiscopiei, după ce Prea Înaltul ar fi fost „agresat verbal şi fizic”. După câteva zile, ÎPS Teodosie s-a prezentat din nou cu soborul de preoți la secția de Poliție.

Digi24

comments

comments




Leave a Reply

avatar