full screen background image

Dezbaterea „România Centenară”, pe 3 februarie, la USV

Departamentul CENTENAR din cadrul Guvernului României organizează, până pe 16 martie 2017, Seria de Dezbateri „România Centenară” în nouă centre universitare.

Demersul vine în continuarea apelului național lansat în septembrie 2016 de către Departamentul CENTENAR în scopul centralizării proiectelor propuse de autorități locale și universități în vederea pregătirii, organizării și desfășurării manifestărilor, a acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului Marii Uniri (1918-2018) și al Primului Război Mondial.

Scopul principal al Seriei de Dezbateri „România Centenară” este semnarea unui Parteneriat pentru Centenar, cu accent pe cultură și educație, între universități, Academia Română și Guvernul României, care să reprezinte o garanție pentru obținerea unor progrese notabile, până la 1 decembrie 2018, în realizarea celor mai importante inițiative de marcare a Centenarului. Se au în vedere propunerile trimise de universități, Academia Română și autoritățile locale către Departamentul CENTENAR la sfârșitul anului 2016.

Primele două dezbateri au avut loc pe 20 ianuarie 2017, la Constanța (Universitatea „Ovidius”) şi pe 27 ianuarie 2017, la Iaşi (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”).

Dezbaterea de la Suceava va avea loc vineri, 3 februarie 2017, în Aula E a Universităţii „Ştefan cel Mare”, începând cu ora 12.00.

Printre alţii, la eveniment vor participa prof. univ. dr. ing. Valentin POPA – rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, prof. univ. dr. Ştefan PURICI – prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, Ion LUNGU – primarul Municipiului Suceava, Gheorghe FLUTUR – preşedintele CJ Suceava, Ovidiu VINTILĂ – redactor-șef al revistei „Bucovina Literară”, reprezentanți ai societății civile și ai mass-media.

Dezbaterea va fi moderată de conf. univ. dr. Ioan Dan DASCĂLU.

Inițiativa se înscrie în Programul de Guvernare 2017-2020 cu privire la marcarea Centenarului Marii Uniri și face parte din setul de acțiuni de pregătire a „Forumului României Centenare”, ce urmărește să-i reunească pe reprezentanții autorităților centrale și locale, pe cei ai mediului academic și cultural, precum și pe cei ai societății civile.

Momentul culminant al „Forumului României Centenare” s-ar putea regăsi în semnarea unui Parteneriat pentru Centenar între universități, Academia Română și Guvernul României.

comments

comments




Leave a Reply

avatar