full screen background image

Programul de dezbatere și adoptare a legii bugetului

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat, miercuri, programul de dezbatere și adoptare a proiectului legii bugetului de stat și a proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017.

Potrivit documentului adoptat cu o abținere în ședința comună a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, grupurile parlamentare, senatorii și deputații au termen, de miercuri până vineri la ora 9,00 să depună amendamente la cele două acte normative. Vineri, începând cu ora 11,00, sunt programate ședințe comune ale comisiilor de specialitate ale Parlamentului în vederea examinării, avizării și depunerii avizelor la Comisiile de buget, finanțe și bănci reunite.

Ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, este așteptat să participe vineri, începând cu ora 14,00, la ședința comună a Comisiilor de buget, în care vor avea loc dezbaterea generală și o primă analiză a amendamentelor depuse la legea bugetului.

De sâmbătă, de la ora 10,00, până duminică, la ora 20,00, în Comisiile reunite pentru buget, sunt programate dezbateri cu ordonatorii principali de credite, urmând ca la finalul acestora Comisiile să întocmească rapoartele pentru cele două acte normative și să le înainteze lunea viitoare (la ora 10,00) conducerii celor două Camere ale Parlamentului.

Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului urmează să se reunească, tot lunea viitoare, la ora 11,00, într-o ședință comună, pentru a stabili timpii de dezbatere în plen.

Plenul comun al Parlamentului se va întruni, lunea viitoare, începând cu ora 13,00, pentru dezbaterea și aprobarea proiectului legii bugetului de stat și a proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017. Parlamentul urmează să dea votul final asupra celor două acte normative marțea viitoare, într-o ședință de plen comun care va începe la ora 10,00.

AGERPRES

comments

comments




Leave a Reply

avatar