full screen background image

Primarul Sucevei, pe la ministerele unde municipalitatea are proiecte în derulare

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a fost, luni şi marţi, în Bucureşti, la mai multe ministere, unde municipalitatea are proiecte în derulare sau intenționează să depună proiecte în anul 2017.

“Am avut discuții la Compania Națională de Investiții cu privire la Sala Polivalentă de la Suceava. Urmează, după aprobarea bugetului, licitația pentru studiu de fezabilitate şi proiect tehnic.

La Ministerul Dezvoltării, mai precis la Direcția de Termoficare, am fost asigurat că în luna aprilie vom primi suma pe care am returnat-o la sfârșitul anului.

Pe PNDL, în anul 2017, vom moderniza strada Vasile Bumbac, de la magazinul Bucovina, până la Consiliul Județean .

La Ministerul Fondurilor Europene, am primit asigurări că vom primi bani pentru reparațiile la rețelele de termoficare pe fonduri europene.

În sfârşit, la Ministerul Culturii, am discutat despre organizarea Festivalului Internațional de Teatru “Matei Vişniec”, la Suceava, în această vară.”, a precizat Ion Lungu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar