full screen background image

Acţiune de amploare a poliţiştilor, pentru soluţionarea unor cauze cu autori necunoscuţi

“Nici un infractor nu trebuie să rămână nepedepsit!” – acesta a fost moto-ul sub care peste 150 de poliţişti judiciarişti au desfăşurat, timp de două zile, o amplă acţiune în vederea identificării autorilor în cauze înregistrate cu autori necunoscuţi. Au fost intensificate activităţile investigative şi de cercetare penală, au fost efectuate cercetări în peste 20 de cauze şui au fost audiate peste 200 de persoane în vederea obţinerii de date de interes operativ şi probării activităţii infracţionale în cauze de furt şi distrugere.
Poliţiştii au utilizat toate tehnicile investigative şi mijloacele procesuale reuşind să probeze activitatea infracţională a 10 persoane bănuite de furturi şi distrugeri.
Acţiunile poliţiştilor judiciarişti au fost susţinute şi de poliţiştii de ordine publică şi poliţiştii rutieri care au organizat filtre şi activităţi de monitorizare, precum şi de luptătorii din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale care au oferit suportul acţiunilor în teren.

Astfel, luni, în continuarea cercetărilor efectuate privind furtul comis de autori necunoscuți, la 18 ianuarie, din locuinţa unei bătrâne, de 88 de ani, din municipiul Suceava, în urma măsurilor întreprinse, autorii au fost identificaţi ca fiind o femeie, de 22 de ani, şi un bărbat, de 61 de ani, ambii din comuna Şcheia. Din verificări a reieșit că, în jurul orei 12.00, în timp ce persoana vătămată era singură în casă, în interior au pătruns două persoane necunoscute, bărbat şi femeie. Bărbatul i-a distras atenţia cerându-i o cană cu apă, iar femeia a profitat de neatenţia reclamantei şi i-a sustras din poşetă suma de 450 de lei.
În cauză cercetările sunt continuate de polițiștii BIC Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”, urmând ca după consultarea cu procurorul de caz, în funcţie de probatoriul administrat, să fie luată o măsură procedurală faţă de cei doi.

Tot luni, au fost continuate cercetările privind furtul comis la 26 ianuarie, de un tânăr necunoscut, în dauna unui bărbat, de 24 de ani, din comuna Iaslovăţ, conducător auto la o firmă de curierat, ocazie cu care, în urma activităților specifice desfășurate a fost identificat autorul faptei în persoana unui tânăr, de 19 ani, din municipiul Rădăuți, fiind recuperat integral și prejudiciul. Reamintim că la data respectivă, Poliţia Rădăuţi a fost sesizată de bărbatul din comuna Iaslovăţ, conducător auto la o firmă de curierat, despre faptul că, în jurul orei 17.40, un tânăr care avea de primit un colet, respectiv un telefon mobil, după verificarea telefonului, a fugit fără să achite contravaloarea telefonului în valoare de 2.350 de lei.
Față de suspect a fost dispusă prin ordonanță efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul infracțiunii de „furt calificat, urmând a se dispune procedural de polițiștii BIC Rădăuți.

De asemenea, pe 30 ianuarie, în continuarea cercetărilor efectuate referitor la distrugerea reclamată de un bărbat din municipiul Suceava, la data de 25 ianuarie, în jurul orei 02:20, când persoane necunoscute au lovit un autoturism parcat, spărgând luneta şi geamul portierei dreapta spate, precum şi distrugerile provocate la alte trei autoturisme, au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptelor ca fiind un tânăr, de 16 ani, localnic, un tânăr, de 17 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, şi un alt tânăr, de 17 ani, din comuna Tulgheș, județul Harghita.
Cercetările sunt continuate de polițiștii BIC Suceava, sub aspectul comiterii a 4 infracţiuni de „distrugere”, urmând a se dispune procedural.

Au fost continuate verificările în cauza privind un furt din data de 25 ianuarie, parte vătămată fiind un bărbat, de 56 de ani, din municipiul Vatra-Dornei, căruia i-au fost sustrase din locuinţă o combină muzicală și două boxe, valoarea prejudiciului fiind de 1.000 de lei.
În urma verificărilor s-a stabilit că, la data respectivă, persoana vătămată împreună cu ceilalți membri ai familiei au fost plecați de la domiciliu, în intervalul 10.00-16.00, ocazie cu care nu au asigurat nici ușa de acces în locuință și nici poarta curții. Un bărbat, de 41 de ani, localnic, care cunoștea casa persoanei vătămate, a fost observat intrând în imobil.
Bărbatul a recunoscut fapta comisă și a restituit persoanei vătămate bunurile sustrase.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „furt calificat”.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției orașului Frasin și Postului de Poliție Stulpicani au continuat cercetările privind furtul comis de persoane necunoscute în noaptea de 26/27 ianuarie, dintr-un magazin din localitatea Stulpicani, iar în urma investigațiilor efectuate și a informațiilor obținute, s-a stabilit că autorul faptei este un bărbat, de 37 de ani, din comuna Stulpicani, iar valoarea pagubei este de 700 de lei.
Dosarul penal privind infracțiunea de „furt calificat” urmează a fi soluționat procedural.

Poliţiştii desfăşoară în permanenţă activităţi specifice pentru identificarea , tragere la răspundere penală şi deferirea către justiţie a persoanelor care comit infracţiuni. Totodată, poliţiştii recomandă tuturor cetăţenilor să manifeste spirit civic şi să îşi asume un rol activ în comunitate, colaborând cu poliţiştii pentru identificarea infractorilor, prin comunicarea de îndată a tuturor datelor pe care le deţin cu privire la anumite fapte antisociale.

comments

comments




Leave a Reply

avatar