full screen background image

Proiectul bugetului pe 2017 nu va fi pe agenda Guvernului

Şedinţa de Guvern a început, la ora transmiterii acestei ştiri, cu o întârziere de peste 4 ore faţă de programul anunţat iniţial, iar pe agendă nu se va mai afla proiectul bugetului de stat pe anul 2017. Premierul Sorin Grindeanu a declarat, vineri, că a discutat în cursul după-amiezei cu preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu avizarea de către CSAT a proiectului de buget pe anul 2017, însă adoptarea bugetului de către Guvern se va putea face doar marţi. Grindeanu a spus că şi-ar fi dorit ca bugetul să aibă un parcurs similar celui de anul trecut când avizul CSAT a fost dat la o zi după ce Executivul a adoptat proiectul de buget şi l-a trimis la Parlament.

”Noi am terminat proiectul de buget, avem tot ce înseamnă avize. Mai este nevoie de un aviz, cel al CSAT. Am avut o discuţie astăzi, mai pe după-amiază, cu domnul preşedinte Iohannis. Am sperat la un parcurs cum a fost cel de anul trecut când pe 9 decembrie (2015 – n. red.) proiectul bugetuluia fost adoptat şi trimis la Guvern, iar pe 10 decembrie a fost dat avizul CSAT”, a anunţat Sorin Grindeanu.

El a arătat că acest lucru nu mai este posibil astfel că bugetul de stat va fi adoptat de către Executiv marţi, într-o şedinţă ce va fi convocat imediat după încheierea şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va începe marţi, de la 12.30. ”Am informat conducerile Camerelor Parlamentului că, imediat după şedinţa CSAT. vom avea şedinţa de Guvern pentru aprobarea bugetului”, a precizat primul-ministru.

News.ro

comments

comments




Leave a Reply

avatar