full screen background image

Angela Zarojanu, în “Cartea de onoare a valorilor bucovinene”

Prefectul Constantin Harasim i-a înmânat diploma de excelenţă Angelei Zarojanu, consilier local în Suceava şi președintele Asociației “SEVA”, şi a nominalizat-o în “Cartea de Onoare a Valorilor Bucovinene”.

Angela Zarojanu a mulțumit pentru distincție și s-a declarat emoționată și onorată.

Asociaţia “SEVA” (Şanse Egale Valoare Autoritate) are ca scop promovarea principiilor democraţiei şi a dezvoltării durabile, a activităţilor în acest domeniu, precum şi susţinerea unei societăţi transparente si participative.

De-a lungul timpului, Zarojanu a mai deţinut funcţiile de consilier judeţean, viceprimar al municipiului Suceava şi subprefect.

Angela Zarojanu este născută pe 9 august 1957, în Dorohoi.

“Cartea de onoare a valorilor bucovinene” este o carte în care sunt trecuţi toţi sucevenii cu rezultate deosebite în domeniile în care activează, persoane ale căror merite sunt recunoscute la nivel naţional şi internaţional.

În Cartea de Onoare figurează, rectorul USV, Valentin Popa, şeful ISU, Ioan Burlui, preşedinta Federaţiei Patronale IMM Suceava, Liliana Agiorghicesei, şi preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război, generalul de brigadă în rezervă, Zaharie Cojocaru,scriitorului Roman Istrati, starețul Mănăstirii Bogdana Rădăuți, Iustin Dragomir, dar și șeful Centrului Militar Județean Suceava, colonelul Mugurel Anton, fostul șef al serviciului de ambulanţă al judeţului Suceava, Daniel Martiniuc, precum şi președintele filialei județene a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, general maior în rezervă, Nicolae Chiaptanaru.

De asemenea, în Carte a mai fost trecut directorulul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, dar și șefa CECCAR, Luminița Chihai, precum și șefulul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, lt colonel Marian Lungu.

Ultimele distincții au fost primite de scriitoarea și jurnalista Doina Cernica şi de dr. Ioan Costea, președintele Colegiului Medicilor Dentiști din Suceava.

comments

comments




Leave a Reply

avatar