full screen background image

Program de promovare a firmelor românești pe piețele externe

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, Ordonanța de Urgență privind Programul de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, un nou instrument de promovare individuală a întreprinderilor mici și mijlocii.

Programul facilitează promovarea produselor şi serviciilor IMM-urilor pe pieţele externe, stimulând comunicarea şi parteneriatul în afaceri și pregătind întreprinzătorul în domeniul tehnicilor de promovare pe noi piețe.

În cadrul programului, fiecare beneficiar poate obţine pe parcursul unui an maximum 50.000 lei, sumă nerambursabilă. Anual, se estimează un număr de maxim 500 de beneficiari.

Prin alocaţie financiară nerambursabilă, programul susţine următoarele tipuri de activităţi:

– Participări la târguri şi expoziţii internaţionale, organizate în străinătate, cu stand propriu;

– Participări la misiuni economice organizate în străinătate;

– Crearea identității vizuale a unei firme (marcă, siglă, slogan);

– Realizarea unui site pe Internet/aplicaţie pentru mobil, pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor promovate, în limba română şi cel puţin într-o limbă de circulaţie internaţională;

– Participări la cursuri de pregătire, în ţară şi/sau în străinătate, în domeniul tehnicilor de promovare a produselor/serviciilor pe noi pieţe;

– Documentare de piaţă şi alte tipuri de activităţi de promovare şi susţinere a internaţionalizării.

„Internaționalizarea reprezintă o gura de oxigen pentru multe firme românești mici și mijlocii. Un procent de 4,67 din IMM-urile româneşti au activităţi de export, România situându-se la mai putin de jumătate din media europeană. Consider că este momentul ca România să facă față competiției globale și cred că acest program oferă sprijin real în domeniu”, a spus ministrul Florin Jianu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar