full screen background image

Sărbătoreşte împreună cu Viva FM Unirea Principatelor Române!

Pe 24 ianuarie, în zi de sărbătoare, radio Viva FM are un program special. Echipa de marketing, realizatorii de programe și colegii din redacția de știri pregătesc multe surprize celor care vor sărbători ziua Unirii în centrul Sucevei. Programul radio va fi și el unul special, în cinstea acestei zile, iar realizatorii de programe vor avea în cadrul emisiunilor, invitați de onoare.

Unirea a fost legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza ca o dovadă că oamenii fac lucrurile să se întâmple! Viva FM se adresează comunităţii locale, alcătuită din oameni ce îşi doresc ca lucrurile să funcţioneze bine!

Istoricul acestei zile speciale este la fel de tumultos ca întreaga noastră poveste: la 24 ianuarie 1859 a avut loc Unirea Principatelor Române, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Unirea de la 1859 a fost primul pas important spre calea înfăptuirii statului național unitar român.

Realizarea Unirii celor două Principate a dus la Marea Unirea de la 1 Decembrie 1918.

Începând cu 24 ianuarie, există Constituţia, codul de legi, învăţământ obligatoriu şi gratuit de 4 clase, armată proprie, instituţiile moderne care situează România lângă celelalte ţări europene şi monedă proprie.

La Viva FM ne aducem aminte de muzica ce ne încântă, cuvintele ce ne unesc şi oamenii care ne reprezintă.

Vă propunem să strângem şi mai tare comunitatea din care facem parte pentru ca împreună să strigăm: Uniţi, vom fi mai buni!

comments

comments




Leave a Reply

avatar