full screen background image

Preşedintele Senatului, despre scrisoarea lui Iohannis: Vom stabili în Biroul permanent pașii care trebuie urmați conform legii

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat că Biroul permanent va analiza cererea șefului statului de organizare a referendumului, transmite Agerpres. “Documentul a fost dat întâi la presă, că nu era făcut pentru Parlament, era făcut să facă valuri în presă. La Parlament avem un regulament și o lege care ne obligă în atari condiții să dăm drumul la procedurile care se impun pentru organizarea referendumului cerut de președinte. Vom discuta acest lucru în Biroul permanent și vom stabili pașii care trebuie urmați conform legii”, a subliniat el.

“Cât privește substanța referendumului, chestiunile pe care președintele vrea să le ridice, de la ce a plecat și la ce a ajuns, este distanță foarte mare. Probabil că între timp consilierii l-au tras de mânecă și i-au spus, vedeți că pe chestiunile legate de grațiere nu se poate organiza referendum dintr-un motiv foarte simplu. Nu există nici inițiativă populară de organizare a referendumului pe grațiere. Deci nu se poate legifera în acest fel, și dacă nu se poate legifera nu se poate organiza nici referendum. Și acest lucru este foarte clar scris în Constituție”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu la un post de ştiri citat de Agerpres.

El a explicat că prin abordarea temei combaterii corupției președintele “face o greșeală strategică și dăunează mult percepției pe care românii și străinii o au o despre țara noastră”.

“Președintele a ales alte teme care, în fine, rămân de văzut. Cred că toată lumea este de acord cu combaterea corupției. Ceea ce mi se pare mie extrem de păgubos este că în acest fel președintele pune o etichetă definitiv pe România, o etichetă nedorită, și care nu este corespunzătoare realității și anume că România este o țară coruptă. În România există corupție cum există în toate țările din lume. E un fenomen care trebuie combătut. Dar cred că în felul acesta președintele face o greșeală strategică și dăunează mult percepției pe care și românii și străinii o au o despre țara noastră”, a adăugat Tăriceanu.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat marţi dimineaţă, la Alexandria, că în acest moment organizarea unui referendum nu reprezintă o prioritate pentru statul român.

comments

comments




Leave a Reply

avatar

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza