full screen background image

69 de persoane beneficiază de ajutoare sociale în municipiul Suceava

69 de persoane beneficiază de ajutoare sociale în municipiul Suceava şi sunt apte de muncă pentru a presta activități în folosul comunității.

În prezent, la Direcția Asistență Socială sunt deschise 129 de dosare, din care 123 în plată.

Persoanele apte de muncă au activități structurate pe anotimpuri: iarna – deszăpezire în parcuri, primăvara – eliminat gheața, măturat alei, activități de vopsitorie, vara – măturat alei și parcuri, toamna – măturat alei și parcuri, adunat frunze.

Alte activități sunt menținerea curățeniei și sortarea produselor la Cantina de Ajutor Social, în toate cazurile programul de lucru fiind 7,30 – 15,30.

Anchetele sociale se efectuează o dată la 6 luni în vederea reevaluării condițiilor de acordare / menținere a dreptului.

Persoanele apte de muncă au datoria de a prezenta lunar adeverința de la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă prin care să arate că sunt în căutarea unui loc de muncă.

Refuzul unui loc de muncă duce la încetarea ajutorului social, iar nerespectarea obligației de a presta orele în folosul comunității duce la suspendarea plății.

Cuantumul ajutorului social se stabilește ca diferență între nivelul stabilit prin lege și venitul net lunar al familiei sau persoanei singure.

comments

comments




Leave a Reply

avatar

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza