full screen background image

Încasările din impozite au crescut la Primăria Suceava, faţă de aceeaşi perioadă din 2016

Încasările din impozitele datorate în 2017 de locuitorii municipiul Suceava sunt, până acum, mai mari cu peste 20% faţă de cele din anul trecut, a anunţat primarul Ion Lungu.

Cu o săptămână în urmă, viceprimarul Lucian Harşovschi declara că intrările la bugetul local înregistrau o cădere drastică, faţă de aceeaşi perioadă din 2016.

Între timp, au reapărut cozile la casieriile Primăriei, probabil şi datorită încasării, de către suceveni, a pensiilor şi salariilor.

Conform lui Lungu, în primele 9 zile de lucru cu contribuabilii persoane fizice, plăţile făcute de aceştia în contul impozitelor sunt cu 21,92% mai mari comparativ cu cele din perioada omoloagă din anul trecut.

Astfel, în valori absolute, intrările din intervalul la care face referire sunt de 2,74 de milioane de lei, raportat la doar 2,25 de milioane de lei în perioada corespunzătoare a anului 2016.

Şi în anul 2017, contribuabilii suceveni au parte de bonificaţia de 10% pentru plata cu anticipaţie, până pe 31 martie, a impozitului pe clădiri, impozitului pe teren şi impozitului pe mijloacele de transport, deducerea fiind acordată atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice.

comments

comments




Leave a Reply

avatar