Cel puțin 38 de pompieri au fost răniți când un imobil în flăcări, înalt de 15 etaje, s-a prăbușit joi la Teheran, potrivit imaginilor transmise în direct de televiziunea publică iraniană, informează Reuters.
‘Cel puțin 38 de oameni au fost răniți și spitalizați, dar majoritatea dintre ei au fost externați’, a transmis televiziunea de stat, care a relatat că incendiul s-a declanșat la ora locală 8:00 dimineața, când încă nu se aflau cumpărători în clădire. Conform agenției semioficiale Tasnim, incendiul a izbucnit la etajul 9 al clădirii.
Potrivit AFP, imobilul, una dintre primele clădiri de mari dimensiuni construite la Teheran în anii 1960, a fost evacuată înainte să se prăbușească.
Cu toate acestea, zeci de pompieri care luptau contra incendiului se aflau încă în interior.
Această clădire, numită Plasco Building, a fost construită în 1962 și acolo se aflau mai ales un centru comercial și ateliere de îmbrăcăminte.
“I-am avertizat de mai multe ori pe responsabilii imobilului” contra fragilității clădirii, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor, Jalal Maleki.
AGERPRES
Leave a Reply