full screen background image

Mexic: 5 morţi şi cel puţin 12 răniţi, în urma unui dublu atac armat în staţiunea Playa del Carmen

Autorităţile mexicane au anunţat luni după-amiază că bilanţul celor două atacuri armate care au zguduit staţiunea turistică Playa del Carmen, situată la doar 63 de kilometri de Cancun, a ajuns la cinci morţi, după ce doi atacatori înarmaţi au deschis focul în cluburile de noapte Blue Parrot şi The Jungle, unde aveau loc evenimente muzicale din cadrul festivalului BPM. De asemenea, numărul persoanelor rănite a ajuns la 12, transmite The Independent.

Se pare că primele focuri de armă au fost auzite cu puţin timp după ora locală 3.30 (10.30 ora României) la clubul de noapte Blue Parrot din populara destinaţie turistică Playa del Carmen.

Un poliţist a confirmat că cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa doar în clubul Blue Parrot.

Anchetatorii au început să-i interogheze pe martori, însă nu există mai multe informaţii despre dublu atac armat, care a vizat evenimentele din cadrul festivalului de muzică electronică BPM. Se pare că acest festival de muzică atrage un număr ridicat de turişti americani şi britanici.

Un al doilea atac armat a avut loc în clubul de noapte The Jungle.

”Eram în Blue Parrot şi, literalmente, au început focurile de armă la doi metri de noi. Nimeni nu a crezut că se întâmplă pe bune, dar eu am ştiut imediat că este vorba de o armă şi m-am trântit la pâmânt. Toată lumea s-a trântit peste mine”, a explicat George de Menezes.

Acesta a susţinut că focurile de armă s-au oprit imediat după ce muzica s-a terminat, fiind vorba de un atac armat extrem de rapid.

”Ne-am ridicat şi un bărbat era în continuare pe podea, părea mort. Un alt bărbat împuşcat încerca să stea pe propriile picioare. Toată lumea a încercat să fugă spre plajă, iar deodată am auzit noi focuri de armă şi ne-am aruncat la podea”, a completat Menezes.

Presa locală susţine că focurile de armă au legătură cu activitatea cartelurilor de droguri, însă autorităţile nu au prezentat o versiune oficială.

Imaginile video de pe reţelele sociale îi surprinde pe oamenii panicaţi, care încearcă să fugă din incinta clubului de noapte atacat în Playa del Carmen.

Un DJ scoţian a explicat că până la 4-5 persoane au murit şi multe altele şi-au pierdut viaţa în atacul armat din Blue Parrot.

”Este o situaţie extrem de tristă. Încerc să înţeleg ce s-a întâmplat. Gândurile şi condoleanţele mele se îndreaptă spre cei afectaţi”, a scris DJ-ul Jackmaster pe Twitter.

Festivalul BPM este popular în special în rândul turiştilor americani şi britanici, iar în acest an sărbătoarea ediţia cu numărul 10.

comments

comments




Leave a Reply

avatar