full screen background image

Pompierii suceveni la deszăpezit, pe strada Universităţii

Atunci când nu au misiuni, pompierii militari suceveni sunt într-o pregătire continuă, pe toate planurile.

Pe de o parte, salvatorii execută misiuni de recunoaştere a raioanelor de intervenţie, pentru a cunoaşte dinainte în detaliu aproape orice zonă de pe teritoriul judeţului.

Fac exerciţii deseori, simulând diverse situaţii de urgenţă la obiective cu risc.

Pe de altă parte, periodic au loc controale ale pompierilor în diferite unităţi de stat şi private.

În aceste unităţi, cel mai important este faptul că ajung să cunoască bine dispozitivele, cu minusuri şi plusuri, astfel încât într-o situaţie de urgenţă ştiu ce forţe şi mijloace să folosească la plecarea pentru o misiune reală.

Zilnic, pompierii au în programul de pregătire continuă două ore de sport, dar şi evaluări fizice periodice.

Astăzi, “pregătirea continuă” s-a mutat pe strada Universităţii.

Pompierii militari au curăţat trotuarele şi zonele învecinate, până în dreptul sediului Primăriei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar