full screen background image

”Pot fi ca tine! Descoperă-mi lumea!” – Un proiect în colaborare cu Centrul Help Autism Suceava și BCR România

Când prieteni dragi se alătură copiilor cu autism, simţi că toată strădania, toate visurile au mai mult decât un sens, au SUFLET.

Copilăria e plină de culoare, joc şi planuri de viitor. Pentru 1 din 68 de copii, însă, copilăria înseamnă tăcere şi neînţeles. Pentru ei fericirea se învaţă în camera de terapie. În 2016, în Suceava, sunt peste 250 de copii diagnosticaţi cu autism, însă, neoficial, numărul lor este mult mai mare. Centrul Help Autism Suceava s-a născut tocmai din dorinţa de a sprijini, prin terapie gratuită, cât mai mulţi copii cu această afecţiune. Astfel, 32 de copii, cu vârste între 2 şi 9 ani, beneficiază de terapie individuală ABA şi terapie de grup, iar părinţii, cele mai importante persoane din universul copilului, îşi găsesc sprijin prin consiliere şi dezvoltare personală.

Când prieteni dragi se alătură copiilor cu autism, simţi că toată strădania, toate visurile au mai mult decât un sens, au SUFLET.

De aceea a apărut “Pot fi ca tine! Descoperă-mi lumea!”, un proiect în colaborare cu Centrul Help Autism Suceava și BCR România.

Alexandra Rusu, terapeut în cadrul Centrului Help Autism Suceava, a fost, miercuri, la Viva CAFE, şi ne-a adus informaţii noi despre proiect:

Donează şi tu Asociaţiei Help Autism, pentru a susţine serviciile de evaluare şi recuperare din judeţul Suceava de care vor beneficia 32 de copii diagnosticaţi cu autism din Suceava şi împrejurimi, din medii defavorizate, în vederea susţinerii terapiei individuale şi de grup, în mod gratuit; 50 de copii ce prezintă risc de dezvoltare a autismului sau nou diagnosticaţi pentru a fi evaluaţi psihologic, în vederea realizării planului de intervenţie personalizat; 60 de părinţi ai copiilor cu autism incluşi în programul terapeutic din programul centrului, prin consiliere şi dezvoltare personală.

Donezi pentru a ajuta cei 32 de copii cu autism să beneficieze de terapie gratuită, să se recupereze, să se integreze în învăţământul de masă şi să devină adulţi autonomi.

Donezi pentru a oferi şi în anul 2017 continuitate serviciilor de evaluare, diagnostic şi terapie de recuperare, copiilor cu autism din Suceava, în aşa fel încât să aibă şansa la o viaţă cât mai apropiată de normalitate.

comments

comments




Leave a Reply

avatar