full screen background image

Proiectul de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe durata vacanţei parlamentare, supus votului în Parlament

Coaliţia de guvernământ intenţionează să finalizeze, joi, adoptarea proiectului de lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe durata vacanţei parlamentare, în ambele Camere ale Parlamentului.

Proiectul de lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe a fost adoptat, miercuri seara, în prima şedinţă a cabinetului Grindeanu.

”Astăzi avem pe ordinea de zi două puncte: un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi un proiect de OUG pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Sunt lucruri absolut necesare pentru a funcţiona cum trebuie ca Guvern şi pentru a da posibilitatea Parlamentului, zilele următoare să adopte acest proiect de lege. Avem toate avizele pentru cele două. Campania a trecut, intrăm în pâine şi trecem la fapte”, a spus premierul Sorin Grindeanu, la începutul primei şedinţe pe care a prezidat-o la Palatul Victoria.

Liderii coaliţiei au stabilit pentru joi un program la Parlament care să permită adoptarea proiectului în ambele Camere. Astfel, Biroul Permanent al Senatului a fost convocat pentru ora 9, urmând ca lucrările în comisii să înceapă la ora 10. La ora 12, proiectul de abilitare ar putea intra în plenul Senatului, prima Cameră sesizată.

La ora 13, se întruneşte Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor pentru a pune proiectului pe ordinea de zi a şedinţei de plen convocate pentru ora 15.

După sesiunea extraordinară de joi, Parlamentul nou ales se va afla în vacanţă până pe 1 februarie.

comments

comments




Leave a Reply

avatar