full screen background image

Săptămână cu decizii importante pentru România. Convocarea noului Parlament şi desemnarea premierului

Săptămână extrem de importantă pentru Romania. Preşedintele Klaus Iohannis a convocat marţi, 20 decembrie, noul Parlament, urmând ca în zilele următoare să aibă loc consultări cu partidele politice pentru desemnarea noului premier.

Luni, 19 decembrie, este ultima zi din mandatul parlamentarilor aleşi în urmă cu 4 ani.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor se reuneşte luni, 19 decembrie, pentru a lua act de demisia liderului PSD Liviu Dragnea din Parlament, şi pentru a marca finalul mandatului.

Florin Iordache, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat că şedinţa din data de 19 va fi ultima din acest mandat, iar scopul este de a lăsa ”lucrurile în ordine pentru următorul Parlament”.

“Pe ordinea de zi mai avem şi demisia domnului preşedintele Dragnea şi alte materiale pe final de mandat”, a declarat Iordache.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că va convoca noul Parlament în 20 decembrie, după care va chema partidele care au intrat în Legislativ la consultări pentru formarea noului guvern.

”Voi convoca noul parlament, pentru marţi, 20 decembrie, ora 12:00, iar pentru miercuri 21 decembrie şi joi voi convoca consultări cu partidele politice”, a declarant Klaus Iohannis.

comments

comments




Leave a Reply

avatar