full screen background image

România are o nouă aplicaţie dedicată sectorului forestier

România are o nouă aplicaţie dedicată sectorului forestier – Portalul exploatărilor legale şi transporturilor de masă lemnoasă – lansată vineri, în premieră, de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), în cadrul unei conferinţe de presă.
Noul sistem a costat 30.000 de euro, iar firma care a implementat proiectul şi de la care ministerul de resort a achiziţionat codul-sursă este Indaco, a precizat ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer.

‘Astăzi (vineri – n.r.) lansăm un nou sistem prin care sper să punem pe butuci tăierile ilegale de lemn din România. Sistemul este un portal web, disponibil la adresa inspectorulpadurii.ro. Prin noua aplicaţie, orice tăiere ilegală va genera o alertă către organele abilitate. Sistemul este deja creat, iar în perioada următoare se vor încărca datele în acesta. Datele vor fi încărcate manual. Cred că, în prima parte a anului 2017, vom avea toate datele introduse în sistem. După părerea mea, cel târziu până mai – iunie 2017, această hartă trebuie să fie completă’, a afirmat Paşca Palmer.

Portalul operează imagini satelitare şi le suprapune în timp real pe hărţi electronice, fiind posibilă astfel depistarea inclusiv a posibilelor tăieri ilegale de pădure.

comments

comments




Leave a Reply

avatar