full screen background image

Prefectul, Constantin Harasim la Dimineți Animate

Instituţia Prefectului – judeţul Suceava a organizat weekend-ul trecut, ședințele de instruire a primarilor, secretarilor și a președinților birourilor electorale a secțiilor de votare, cu privire la realizarea sarcinilor ce le revin în organizarea şi desfăşurarea în bune condiții a alegerilor parlamentare din anul 2016.

În zilele de 9 și 10 decembrie va avea loc distribuirea buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării pentru cele 555 secții de votare organizate la nivel județean.

Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim a fost prezent în studioul Viva FM, în această dimineață, și ne-a oferit mai multe detalii despre pregătirile alegerilor parlamentare de pe 11 decembrie.

Până în acest moment, Instituţia Prefectului a achiziționat toate materialele necesare procesului electoral și, totodată, a pus la dispozitia primarilor, în baza solicitării acestora, materiale necesare dotării secțiilor de votare.

Constantin Harasim, prefectul județului Sucava: ”S-au dispus măsuri suplimentare de monitorizare a asigurării alimentării cu energie electrică a secțiilor de votare si măsuri de asigurare a ordinii și linistii publice, atât pentru zilele premergătoare zilei votului, cât și pentru data de 11 decembrie 2016. În prezent este o activitate mai deosebită în Prefectură, pe toate serviciile, de a ne definitiva, de a duce la bun sfârșit ceea ce avem de făcut. Sperăm să terminăm cu bine alegerile, este un exercițiu de imagine a bunei funcționări a Instituției Prefectului, a tuturor instituțiilor pe care le cooptăm în acest proces.””

După încheierea proceselor verbale de numărare a voturilor, președinții birourilor electorale a secțiilor de votare se vor deplasa către Biroul Electoral Județean nr.35 Suceava, conform programării, fluxul de acces fiind asigurat de personalul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava.

Totodată, pentru că ne aflăm în plină iarnă, matinalii Andrada și Călin au dorit să știe care este starea drumurilor naționale Suceava și Câmpulung Moldovenesc, dacă sunt suficiente utilaje și materiale antiderapante pentru a asigura intervenția în caz de nevoie.

Constantin Harasim, prefectul județului Suceava: ”A fost un risc asupra stocurilor de materiale antideparante. Am identificat că putem intra într-o zonă de economie, și atunci drumurile nu ar fi fost întreținute corespunzător, sau am fi riscat să rămânem fără material. Am avut mai multe ședințe tehnice, i-am impulsionat pe cei de la CNADNR să aducă material în județul Suceava, stăm bine la acest capitol. Totodată am fost pe teen în zona Mestecăniș,Pasul Tihuța, zonele cu risc maxim, și am instituit două puncte intermediare cu material antiderapant, cu distanțe minime, de acoperit pe aceste zone periculoase.”

Interviul integral cu prefectul județului Suceava, îl puteți asculta mai jos!

 

comments

comments




Leave a Reply

avatar