full screen background image

Testare auditivă pentru nou-născuţii din toată ţara

De anul viitor, toţi copiii născuţi în maternităţile din România ar urma să fie testaţi pentru probleme de auz. Aşa prevede Programul Naţional de Screening Auditiv lansat astăzi de Ministerul Sănătăţii. În prezent, din cei 200.000 de copii care se nasc anual în ţara noastră, 600 au probleme grave de auz.

“De anul viitor, toţi copiii nou-născuţi în România, în spitalele din sistemul de stat, vor fi testaţi auditiv încă din maternitate, prin extinderea programului de screening auditiv la nivel naţional, lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată până acum. Mai concret, în momentul în care părintele va pleca acasă din maternitate cu nou-născutul, va şti cu exactitate dacă acesta are sau nu probleme de auz”, a spus ministrul Vlad Voiculescu, la lansarea primului program de screening auditiv pentru nou-născuţi, citat de News.ro.

Ministrul Sănătăţii a precizat că, în prezent, nu există un registru electronic naţional de screening auditiv, copiii cu pierderi grave de auz fiind înregistraţi în spitale pe liste neoficiale, uneori pe un caiet.

“Ştim că, în România, din 200.000 de copii născuţi anual, aproximativ 600 au probleme de auz. Nu ştim numărul exact al persoanelor hipoacuzice, asta fiindcă nu avem un registru electronic naţional de screening. Tocmai de aceea, în acest moment, copiii cu pierderi grave de auz, dar care nu au neapărat nevoie de implant cohlear, sunt înregistraţi în spitale pe liste neoficiale, de multe ori chiar pe un caiet. Din acest motiv, până acum, nimeni nu a putut estima corect numărul de dispozitive pe care ar fi trebuit să le achiziţioneze spitalele, astfel încât avem liste foarte lungi de aşteptare”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Vlad Voiculescu a mai spus că Ministerul Sănătăţii a început deja procedura de licitaţie pentru achiziţia celor 335 de aparate de screening auditiv.

“Aparatele vor ajunge în toate locurile-cheie unde pot fi testaţi copiii hipoacuzici, adică în toate maternităţile din Romnia, în spitalele cu secţii de pediatrie cu paturi, de terapie intensivă, precum şi în toate centrele de diagnostic ORL. În plus, vom avea o procedură de testare standardizată. Am elaborat un protocol unic de testare auditivă a nou-născutului, ce va fi adoptat prin ordin de ministru. Protocolul ne arată foarte clar paşii, direcţiile şi traseul pacientului hipoacuzic de la depistare şi până la diagnosticare”, a precizat Voiculescu.

Potrivit ministrului, fiecare copil testată auditiv va fi inclus într-un registru electronic naţional de screening auditiv, astfel încât de acum încolo să existe o evidenţă foarte clară a persoanelor hipoacuzice.

“Suntem bucuroşi să anunţăm că lansăm acest registru electronic naţional de screening chiar astăzi, realizat cu sprijinul GovITHub. Registrul funcţionează în cadrul unui program pilot în care am inclus trei maternităţi – Polizu, Filantropia şi Pantelimon”, a mai spus Voiculescu.

Registrul va fi extins, din 2017, cu datele noi adunate de la toate centrele din ţară unde vor fi cele 335 de aparate de screening auditiv.

“Rezultatul va fi că, în aproximativ un an, acest registru va deveni funcţional. Noi vom putea şti, în sfârşit, câte persoane cu hipoacuzie avem în România”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

comments

comments




Leave a Reply

avatar