full screen background image

Fundația EGGER investește în Educația Juridică a peste 4.500 de liceeni!

Proiectul „Educație Juridică pentru Liceeni“ a debutat în ultima săptămână a lunii octombrie, la cele 3 licee din Rădăuți și la cel din Vicovu de Sus. În doar 5 săptămâni, peste 2.100 de liceeni au asistat și au participat la dezbaterile despre drepturile și obligațiile pe care le au ca adolescenți și ca viitori cetățeni responsabili sau despre cum funcționează statul. Discuțiile au fost moderate de către tineri juriști din Rădăuți sau studenți ai Asociației Studenților la Drept din Iași (ASD UAIC), dar și din cadrul ELSA Suceava (Asociația Europeană a Studenților la Drept), coordonați de către Luca Ciubotaru, absolvent al Facultății de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în calitate de manager de proiect, cel care a propus proiectul Fundației EGGER, ca membru al Consiliului Consultativ al Fundației.  Aceștia au distribuit elevilor manualul realizat de domnul judecător Cristi Danileț, asociațiile Liderjust și Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE), tipărit special pentru educația juridică a tinerilor.

Prima etapă de implementare a proiectului de educație juridică s-a bucurat de un real succes. Temele abordate au fost dintre cele mai diverse, de la răspunderea penală a minorului, drepturile și obligațiile acestuia, libertate de exprimare, viața privată, comportamentul în mediile social-media, aspecte de educație electorală sau de educație civică, toate noțiunile fiind explicate prin prisma cadrului legal din România și a legislației actuale.

Până la finalul lunii noiembrie, toți cei 925 de elevi ai Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți au participat la manifestările dedicate lor. Astfel, a fost posibilă realizarea unui procentaj de 100% în ceea ce privește acoperirea discuțiilor cu liceenii și distribuția unui număr de peste 950 de manuale. În paralel, la Colegiul „Andronic Motrescu”, voluntarii au reușit să discute cu elevii din 32 de clase; până în prezent fiind distribuite peste 750 de manuale. La Colegiul Tehnic din Rădăuți au participat până acum elevii din 8 clase, iar 170 de tineri au primit materialele tipărite. 350 de elevi de la  Colegiul „Ion Nistor”  din Vicovu de Sus au participat până acum la întâlnirile despre educație juridică organizate împreună cu studenții la drept.

A doua etapă a proiectului va începe în primăvara anului 2017, urmând să fie finalizat până la încheierea anului școlar.

4.600 de manuale și o variantă disponibilă online pe siteul Fundației EGGER

Fundația EGGER a sprijinit tipărirea a 4.600 de exemplare, manuale ce sunt distribuite elevilor dar și bibliotecilor liceelor, fiecare primind câte 20 de bucăți pentru fondul de carte. Mai mult, manualul de Educație Juridică pentru Liceeni poate fi descărcat în varianta PDF de site-ul Fundației EGGER, din secțiunea Mass Media sau direct de pe linkul următor:

: http://www.fundatiaegger.ro/site/assets/files/1020/manual_educatie_juridica_egger_web.pdf

Luca Ciubotaru, în calitate de manager de proiect, se declară foarte mulțumit de implementarea primei etape a proiectului: „Mi-am dorit ca acest proiect propus să aducă un plus de informație de care tinerii din zona Rădăuți cu siguranță vor avea nevoie. Sesiunile de educație juridică transmit noțiuni esențiale pentru viitori tineri ancorați în realitate, care-și cunosc drepturile și care sunt pregătiți să treacă în etape noi ale vieții lor. Sunt noțiuni care explică într-un limbaj comun realități zilnice, din viața fiecăruia dintre noi, de la aspecte care țin de protecția consumatorului, la interacțiunea cu instituții publice sau la ce consecințe pot aduce anumite comportamente, din punct de vedere juridic. Efectele acestei investiții se vor vedea peste ani, o societate educată este o societate puternică.

Aproximativ 4.500 de liceeni (față de 2.500 planificați inițial) vor primi, ca suport tipărit, un Manual de Educație Juridică, împărțit în 15 capitole; ce oferă printre altele, informații complete privind educația civică conținând chiar și elemente necesare pentru orientarea profesională.

Fundația EGGER

EGGER identifică necesitățile reale ale comunităților locale și implementează proiecte durabile pentru grupurile țintă. Echipa Fundației EGGER este alcătuită dintr-un Consiliu Director, un Consiliu Consultativ (membri onorifici), un Secretar și Voluntari.  Membrii Consiliului Consultativ: Prof. Univ. Dr. Ing. Adrian Graur, Luca Ciubotaru, Corneliu Dediu și Corneliu Cîrdeiu.

Prin proiectele implementate de către Fundația EGGER se oferă echipamente moderne pentru laboratoarele de fizică a 5 licee din județul Suceava (inițiator Adrian Graur); 1.100 de elevi din clasele I – XII vor participa la un curs de acordare a primului ajutor (inițiator Corneliu Dediu); mobilier școlar pentru 600 de elevi ce vor învăța în noua clădire ce aparține Colegiului Tehnic din Rădăuți

Activitățile și proiectele fundației sun prezentate în mod transparent și online, la adresa: www.fundatiaegger.ro

 

 

comments

comments




Leave a Reply

avatar