full screen background image

Vin ninsorile. Vremea întoarce foaia din nou

Masa de aer cald răspunzătoare de maximele ridicate și de ceața din ultimele zile începe să se retragă. Până la sfîrșitul saptaminii nu se mai găsește la noi dar în același timp dinspre nord-vest se apropie o masă de aer deosebit de rece, care va cuprinde teritoriul țării pe parcursul zilelor de luni și marți, transmit specialiștii meteo.

În consecință vremea se va răci, maximele coboară sub 10 grade în toată țara (în nord și în depresiuni vor fi și maxime negative) iar minimele sub zero grade chiar și pe litoral. Vor fi și precipitații, nu doar ploi, ci și lapoviță și ninsoare, în special în Nord, Centru și Est.

În noaptea de 28 spre 29 noiembrie apar primele ninsori în afara zonelor montane. Deja de marți, 29 noiembrie, ninsorile își întind aria de acoperire: vor fi afectate mai ales zonele din Centru și Nordul țării, urmând ca vremea rea să cuprindă și Vestul țării.

Vineri, valorile termice diurne vor caracteriza o vreme caldă la munte, dar parțial și în regiunile intracarpatice și în dealurile sudice, în timp ce în celelalte zone vor fi apropiate de mediile multianuale ale datei. Cerul va avea înnorări, cu precădere în prima parte a zilei în sudul și estul tării și va fi temporar noros în restul teritoriului.

În zonele joase, local va fi ceață, posibil asociată cu burniță, iar în regiunile din extremitatea de nord și nord-est, trecător și izolat, va plouă slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 4 și 14 grade.

Sâmbătă, în interiorul arcului carpatic, vremea se va menține caldă, cerul va fi temporar noros și pe arii restrânse, mai ales dimineață, se va semnala ceată. În restul teritoriului, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei și, cu precădere în zonele joase de relief, vremea va fi predominant inchisă, cu ceată și trecător burniță.

Vântul va avea unele intensificări pe crestele montane și în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3-4 grade în zonele cu ceată persistență din centrul țării, la Miercurea Ciuc și 14 grade în dealurile din vest.

În Capitală, și mâine va fi mohorât, cu ceată și burnită dimineață. Vântul va suflă în general slab. 0…2 grade la prima oră și 7…8 grade la amiază.

Duminică, va plouă, în primele ore ale zilei în vest și în sud-vest, iar apoi în jumătatea nordică. Ploi răzlețe pot fi și în restul teritoriului. Seară, în regiunile nordice și centrale ploile încep să treacă în lapovită și ninsoare.

În zonă montană, treptat, vor predomina ninsorile. Vântul va suflă în general moderat, cu intensificări la munte. Pe spații mici va mai fi ceată, în primele ore ale zilei, în estul, centrul și în sudul tării. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 6 grade în centrul țării, la Cluj Napoca, Sibiu și Brașov și 12 grade la Constanța.

comments

comments




Leave a Reply

avatar