full screen background image

Primarul de Rădăuţi, Nistor Tătar, pentru Radio VIVA FM: “Traian Andronachi este cel care conduce Spitalul Municipal, până primim motivarea deciziei Tribunalului!”

În luna septembrie, imediat după revocarea sa din funcția de manager al Spitalului Municipal Rădăuți, printr-o dispoziție a primarului Nistor Tătar, inginerul Dorin Tibeică a înaintat o acțiune în instanță la Tribunalul Suceava.

Tibeică a reclamat faptul că a fost destituit abuziv, iar în locul său a fost numit în funcție avocatul Traian Andronachi.

Joi, 17 noiembrie, a venit decizia executorie a Tribunalului Suceava, în care se menționează că Andronachi va trebui să părăsească postul de manager în favoarea fostului director, Dorin Tibeică, cu drept de recurs în termen de cinci zile.

Primarul de Rădăuți, Nistor Tătar, a afirmat pentru VIVA FM că este la curent cu decizia instanței de judecată, dar că așteaptă motivarea, după care va pune în aplicare decizia Tribunalului.

Până atunci, Traian Andronachi este cel care conduce Spitalul Municipal Rădăuți.

Dorin Tibeică îl consideră responsabil de cele întâmplate pe actualul primar al municipiului, Nistor Tătar, cu care a avut un conflict în anul 2014.

La preluarea mandatului de primar, în luna iunie a acestui an, Tătar a cerut efectuarea unui control la spitalul Rădăuți, pentru a cerceta activitatea de acolo și a afirmat la vremea respectivă că a găsit neregului, drept pentru care l-a revocat din funcție pe Tibeică, după cum VIVA FM a relatat la momentul respectiv.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

 

 

comments

comments




Leave a Reply

avatar