full screen background image

Toate dosarele de transplant vor fi verificate

Ministerul Sănătăţii sesizează Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.) privind posibile stări de conflict de interese şi nereguli la Agenţia Naţională de Transplant (A.N.T.), toate centrele de transplant urmând a fi verificate, a anunţat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Managerul Spitalului Sf. Maria: Voiculescu face o perdea de fum ca să nu răspundă de decesul unui om

“În octombrie am trimis Corpul de Control la Agenţia Naţională de Transplant (ANT), a trezit reacţii negative. Corpul de Control a verificat prin sondaj patru centre de prelevare şi în toate aceste patru cazuri au fost găsite nereguli majore. Centrele verificate sunt din Brăila, Alba Iulia, Ploieşti şi Reşiţa. Agenţia Naţională de Transplant a acreditat aceste centre chiar dacă nu îndeplineau criteriile, nu aveau aparatura necesară detectării morţii cerebrale. Vor fi verificate toate centrele acreditate. La Agenţia Naţională de Transplant nu există proceduri de prelevare. Nu există un registru al organelor prelevate, deşi era o obligaţie a ANT, a fost încălcată legea 90. În lipsa registrelor, fiecare spital îşi întocmeşte propriile liste. Am găsit la ANT probleme privind un proiect european, doctorul Adrian Luscalov presta servicii pentru doctorul Luscalov Adrian, am înaintat o sesizare către Agenţia Naţională de Integritate privind existenţa unei posibile stări de conflict de interese”, a declarat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Totodată, Vlad Voiculescu a anunţat că vor fi sesizate autorităţile competente pentru suspiciuni de fals şi uz de fals la Autoritatea Naţională de Transplant.

“Există suspiciuni la cheltuirea banului public. Există un caz în care un şofer a semnat un raport. S-a încălcat legea 95 de către doctorul Luscalov prin desemnarea doctorului Zota în funcţia de coordonator. Nu există această funcţie. Între 2013-2016, Consiliul Ştiinţific nu s-a întrunit decât de patru ori, deşi era obligatoriu să o facă lunar, iar o parte dintre membri sunt decedaţi. Vom sesiza autorităţile competente pentru suspiciuni de fals şi uz de fals.Autoritatea Naţională de Transplant va face o reevaluare a tuturor centrelor de recoltare a organelor”, a mai precizat ministrul Sănătăţii.

comments

comments




Leave a Reply

avatar