full screen background image

Întâlnire cu profesorul Mircea Ignat, la USV, în cadrul seriei de manifertări “Omul și cartea”

Joi, 24 noiembrie, ora 12:00, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va avea loc o întâlnire de suflet cu profesorul Mircea Ignat. Este al cincilea eveniment care se înscrie în seria de manifestări „Omul şi cartea”, organizate de către colectivul bibliotecii universitare sucevene. Întâlnirea va avea loc în sala de lectură a Bibliotecii universității, corpul E, parter.

Profesorul și muzeograful Mircea Ignat îi va avea ca invitați speciali pe dr. Bogdan Petru Niculică, arheolog la Muzeul Bucovinei, conf. univ. dr. Dumitru Boghian, Facultatea de Istorie și Geografie, lector univ. dr. Sorin Ignătescu, prodecanul Facultății de Istorie și Geografie și lector univ. dr. Vasile M. Demciuc Directorul Departamentului de Științe Umane și Social-Politice.

La întâlnire sunt așteptați să participe foștii studenți, masteranzi și colegi de la Facultatea de Istorie și Geografe, studenți de la facultățile de științe umaniste și tehnice, precum și cadrele didactice universitare și din preuniversitar, colaboratorii și prietenii de la Muzeul Bucovinei.

Mircea Ignat s-a născut în vremea celui de-al Doilea Război Mondial, la 20 noiembrie 1942, în orașul Suceava. Studiile elementare și liceale le-a obținut la Liceul „Ștefan cel Mare” din orașul natal, în anii 1949-1961. În perioada 1961-1966 a devenit student la Facultatea de Istorie-Filosofie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Aici, pasionat de trecutul îndepărtat, Mircea Ignat i-a avut ca dascăli pe marii arheologi ca Ion Nestor, Nicolae Gostar, Mircea Petrescu-Dîmbovița și mulți alții. Tot la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și-a continuat studiile doctorale și în anul 1986 a devenit doctor în istorie cu teza de doctorat, intitulatăDacii liberi din nordul Moldovei, avându-l drept conducător științific pe Acad. M. Petrescu-Dîmbovița.

Aproape douăzeci și cinci de ani (în perioada 1967-1991), Domnul Mircea Ignat a desfășurat o intensă activitate de muzeograf la Muzeul Județean Suceava, apoi, în anii 1991-2010 a fost titular al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, ca lector și conferențiar universitar la Facultatea de Istorie și Geografie.Domeniile de competențe didactice ale Domniei Sale sunt Istoria Universală Veche, Arheologie Generală, Epigrafie Latină, Istoria Imperiului Roman. În perioada 1967-2006 a participat, în calitate de coordonator și colaborator, la peste 30 de șantiere arheologice.Activitățile de cercetare s-au concentrat pe diverse aspecte ce țin de arheologia privitoare la Epoca Bronzului, Epoca Fierului și Epoca Romană. Alături de cercetările arheologice de teren,conf. univ. dr. Mircea Ignat s-a dedicat demersului publicistic, tipărind cărți de specialitate, cursuri universitare, numeroase studii și articole științifice în revistele de specialitate. De-a lungul îndelungatei și frumoasei sale cariere, a deținut mai multe funcții, între care cele de muzeograf principal, șef de secție la Muzeul Județean Suceava, secretar științific al Facultății de Litere și Științe, șef al Catedrei de Istorie a Facultății de Istorie și Geografie.

Mircea Ignat s-a dedicat slujirii muzei Clio, descoperirii, descifrării și interpretării izvoarelor arheologice. În cadrul manifestării va fi expusă o mare parte din publicații ale profesorului și arheologului Mircea Ignat.

ignat_foto

comments

comments




Leave a Reply

avatar