full screen background image

67 de fermieri suceveni, implicaţi în supradeclarări de terenuri

Mai multe cazuri de supradeclarări, dar şi alte nereguli, au fost identificate în judeţul Suceava, în urma controalelor încrucişate efectuate în baza de date a Sistemului Integrat de Administrare şi Control (IACS).

Potrivit unei informări, lucrătorii Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Suceava au descoperit ca aflându-se într-o asemenea situaţie 173 de blocuri fizice.

Astfel, 67 de fermieri au fost implicaţi în supradeclarări de terenuri, rezolvarea acestora din urmă făcându-se prin notificarea celor implicaţi.

În consecinţă, în pregătirea autorizării plăţilor în avans, în cadrul campaniei din anul 2016, personalul APIA Suceava a introdus în aplicaţia IACS 6.235 de documente de corectare a declaraţiilor.

Acestea sunt urmare directă a controalelor clasice şi a celor prin teledetecţie, pe teren, introduse în baza de date fiind inclusiv corecturile administrative aduse de fermieri.

Reglementările europene în domeniu sunt drastice, suprapunerile sau supradeclarările de terenuri de către agricultorii beneficiari ai sprijinului financiar fiind sancţionate prin reducerea sumei cuvenite solicitanţilor sau prin scoaterea de la plată a celor cu pricina.

comments

comments




Leave a Reply

avatar