full screen background image

Primăria Suceava nu a renunţat la proiectul de amenajare a parcărilor supraterane

Primăria Suceava nu a renunţat la proiectul de amenajare a parcărilor supraterane, avansat încă din prima parte a acestui an.

Primarul Ion Lungu a precizat că deja există întocmit studiul de prefezabilitate, obiectivul fiind unul dintre proiectele pe care se va pune accent în 2017.

Lungu: “Nu am abandonat proiectul parcărilor supraterane, locaţiile acestora fiind deja stabilite. Nu ascund faptul că am avut discuţii pentru diverse tipuri de parcări, electrice sau cu cric, însă nu cred că aceasta este soluţia. Pentru noi s-ar potrivi parcările clasice, deoarece, cu cât sunt mai complicate, acestea sunt cu atât mai greu de gestionat. În plan sunt 10 suprafeţe de teren pe care ar putea fi ridicate noile parcări, dintre care 5 în zona centrală a Sucevei, altele 3 fiind prevăzute pentru cartierul George Enescu. O parcare supraterană ar putea fi construită în preajma Primăriei, iar o alta în cartierul Zamca. Noile parcări supraterane trebuie să se încadreze în specificul urbanistic, numărul de etaje urmând a fi stabilit în funcţie de acesta. Iniţial se mergea pe parcări cu 28 de locuri pe nivel, acestea putând avea 5 niveluri, cu un total de 140 de locuri, inclusiv demisolul. O singură parcare supraterană ar costa până la 2 milioane de euro, finanţarea urmând a fi atrasă prin perfectarea de parteneriate publice private.”

comments

comments




Leave a Reply

avatar