full screen background image

Noi reguli de etichetare a produselor vor intra în vigoare de la 1 ianuarie

Noi reguli de etichetare a produselor vor intra în vigoare de la 1 ianuarie, potrivit unui regulament al Comisiei Europene.

Ambalajele vor conţine mai multe informaţii cu privire la alergeni sau intoleranţele alimentare, dar şi despre ţara de origine sau locul de provenienţă – anunţă directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protectia Consumatorilor, Paul Anghel.

Paul Anghel: Ar trebui să citească pe etichetă informaţiile nutriţionale, precum aportul caloric, nivelul grăsimilor, conţinutul de sare, o prezentare mai clară a alergenilor scris cu litere boldite sau cu alte caractere care să iasă în evidenţă – de exemplu: soia, nuci, gluten, lactoză, crustacee, pentru alimentele ambalate; menţionarea originii pentru carnea praspătă de porc, oaie, capră sau pui, dar şi la produse precum miere, fructe, legume şi peşte. Până în prezent, obligatorie /era/ indicarea originii numai în cazul cărnii de vită şi de mânzat. Informaţiile specifice privind provenienţa grăsimilor, prezentate în produs, dacă sunt vegetale sau animale. Produsele procesate din carne trebuie să menţioneze dacă au conţiut de apă mai mare de 5%.

Sancţiunile pentru etichetarea incorectă vor fi cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei, iar pentru ascunderea intenţionată a informaţiilor pot ajunge la 50.000 de lei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar