full screen background image

Cel mai mare festival studențesc din țară, UNIFEST, începe vineri şi la Suceava

Cel mai mare festival studențesc din țară, UNIFEST, organizat de Uniunea Studenților din România, se desfășoară concomitent în 18 centre universitare, Suceava numărându-se printre acestea.

Din 2001, deviza acestuia este “distracţie gratis, nu degeaba!” şi organizatorii reuşesc să-l onoreze în fiecare an.

Festivalul reunește o serie de evenimente culturale, academice, sociale și sportive, de care beneficiază GRATUIT studenții din toată țara.

Prin urmare: spectacole de teatru, seri de poezie, expoziții, vizionări de filme, dezbateri, conferințe, traininguri, competiții sportive, donare de sânge, petreceri, toate sub egida UNIFEST și organizate de USR, FIRESC și ATID,în centrul universitar USV, pentru celebrarea vieții de student.

Timp de 11 zile, în perioada 4 – 14 noiembrie, toată ţara se îmbracă tradiţional conform temei de anul acesta a festivalului şi participă la diferite activităţi culturale, educaţionale, de divertisment sau sportive.

Toate evenimentele sunt cu intrare liberă.

La USV, de organizare se ocupă, ca în fiecare an, asociația studențească FIRESC.

Lucian Goraș, vicepreședinte Resurse Umane al asociaţiei, a spus mai multe despre manifestare, într-o intervenţie la Radio USV:

 

unifest

comments

comments




Leave a Reply

avatar