full screen background image

Bugetul pentru apărare va crește în 2017

Bugetul apărării va crește inevitabil în 2017, deoarece acordul politic național vizează alocarea a 2% din PIB pentru acest sector, a declarat ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, aflat în Poligonul Cincu din județul Brașov, unde a participat la exercițiul multinațional SCORPIONS FURY 16.

“Bugetul pentru apărare va crește inevitabil, pentru că volumul PIB-ului va crește, crește volumul bugetului de stat și implicit crește și bugetul pentru apărare. Mergem în direcția creșterii procentului din PIB pentru apărare. Acordul politic național vizează alocarea a 2% din 2017 și pentru încă un deceniu. Avem o bună structurare a bugetului, respectiv pentru achizițiile de care avem atâta nevoie merg aproape o treime din resursele bugetare, pentru cheltuieli operaționale, deci anvelopa care permite să susținem acest ritm de instruire, dar și de pregătire de-a lungul programului de exerciții multinaționale, este în jur de 16%”, a declarat ministrul Apărării Naționale.

Mihnea Motoc a ținut să precizeze că în acest an a reușit menținerea cheltuielilor de natură salarială la mai puțin de 50% din buget, iar pentru anul viitor are asigurări că se va păstra același nivel.

Ministrul Apărării Naționale a participat marți, alături de șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, și de șeful Statului Major al Forțelor Terestre, Dumitru Scarlat, la exercițiul multinațional SCORPIONS FURY 16, care se desfășoară la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forțelor Terestre Getica din Cincu, în perioada 26 octombrie — 2 noiembrie.

AGERPRES

comments

comments




Leave a Reply

avatar