full screen background image

3 fraţi şi vărul acestora, toţi din Volovăţ, bănuiţi de comiterea unor furturi şi tâlhării, identificaţi de poliţişti

Poliţiştii judiciarişti din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi au reuşit, după o muncă minuţioasă, să documenteze activitatea infracţională a unui grup de tineri din localitate, să administreze material probator şi să dispună măsuri preventive faţă de aceştia, conform legii, inclusiv privative de libertate.

Joi, s-a reuşit identificarea şi conducerea la sediul Poliţiei municipiului Rădăuţi a patru tineri, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, toți din comuna Volovăț. Tinerii au fost depistaţi de poliţişti pe raza comunei Volovăţ, dar şi pe raza municipiului Suceava.

În urma cercetărilor efectuate în mai multe cauze de furt şi tâlhărie, prin administrarea de material probator s-a reuşit probarea activităţii infracţionale desfăşurate de cei patru în perioada mai – octombrie 2016.

Prin activităţile procedurale şi de cercetare penală desfăşurate, s-a reuşit probarea activităţii infracţionale desfăşurate de cei patru în perioada mai – octombrie 2016.

Din verificările şi cercetările efectuate s-a constatat că în perioada 5 mai 2016 – 21 octombrie 2016, cei patru minori au săvârşit, singuri sau în grup, 3 fapte de furt calificat şi 4 tâlhării n formă calificată, întreaga activitate infracţională fiind derulată pe raza municipiului Rădăuţi.

Modul de operare utilizat de autori era identificarea victimelor singure, incapabile fizic de a se apăra, în timp ce se deplasau pe timp de noapte, între orele 21.30-22.30, pe străzi slab iluminate şi deposedarea acestora, de telefoanele mobile şi sumele de bani aflate asupra lor.

Trei dintre minori sunt fraţi, iar al patrulea este văr cu aceştia.

Minorii au fost audiaţi cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, în prezenţa apărătorilor din oficiu, a mamei şi a reprezentantului autorităţii tutelare şi urmează a fi prezentaţi comisiei de expertiză psihiatrică în vederea stabilirii prezenţei discernământului în momentul comiterii faptelor şi dispunerii de măsuri preventive.

După audierea în calitate de suspect, în prezenţa avocatului din oficiu, faţă de tânărul de 18 ani a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind depus la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

comments

comments




Leave a Reply

avatar