full screen background image

27 octombrie – Soarele dinăuntru

Vremea mohorâtă de afară îi face pe unii să vadă nu doar trotuarele, clădirile și parcurile, mai gri. Ci și oamenii ce-i înconjoară, mai gri, chiar și propria persoană. Și nu vorbesc doar de cei meteosensibili, acum…

Altora, însă, aceeași vreme le poate fi motiv de a porni motoarele interioare pentru a compensa neprietenoasa atmosfera din exterior. Și sunt mai activi, mai implicați și mai comunicativi.

Poate fi și o a treia categorie, cea pentru care vremea de afară nu contează. Pentru că și-au construit un echilibru stabil în timp și și-au dat seama că succesul sau insuccesul personal, fericirea sau nefericirea sunt opțiuni personale. Și că le poți obține prin eforturi proprii. Și, culmea, n-au învățat asta la ora de educație emoțională, la școală. Nici părinții nu le-au ținut discursuri lungi despre educația “a la carte”. E drept, însă, că au învățat cum să fie mai împliniți și fericiți tot în familie și școală, dar mai puțin conștient, având doar modele adecvate.

Bine, bine… Dar care or fi modelele acelea adecvate, pe care dacă noi nu le-am avut, măcar copiilor noștri să le oferim, spre a fi mai mult în echilibru, deci mai fericiți? Aș putea construi un portret robot, din ale cărui caracteristici să împrumutăm și noi, reparând… Pentru că, în fiecare, se mai poate repara ceva. Dar cum nu sunt specialist în construire de portrete robot, voi face referire la câteva tușe, doar, pe care cei mai pricepuți le-au stabilit.

De la specialiști citire, pentru a fi fericit, nu e timp de așteptat momentul potrivit la nesfârșit, pentru că încă viața pământenilor e trecătoare. Mai potrivit e să facem singuri, din cât mai multe momente ale vieții, momentul perfect, profitând de orice oportunitate ne ajută în acest demers. A doua tușă e făcută de Confucius, ce se referă la meseria pe care ai ales-o. E drept că poate fi puțin tardiv, pentru mulți adulți, “alege o meserie care îți place și nu vei munci toată viața!”. Asta pentru că îți faci meseria cu pasiune… iar tot ce e pasiune în viața ta, poate fi un dar. Desenul acesta ce înfățișează fericirea mai are o tușă ce spune că nu e sănătos să te compari cu alții și să privești cu invidie spre succesul lor. E pierdere din timpul pe care îl putem folosi pentru obținerea propriului succes. Decât să privim spre unii cu ură, mai bine privim spre ceilalți cu prietenie sau, pentru o vreme, doar spre noi.

Bineînțeles că iar am picat în păcatul schemelor, listelor, proiectelor, desenelor… E din pricina faptului că am convingerea că nu contează vârsta… toți învățăm mai ușor când informația e pusă și pe hârtie, în diferite forme. Oricum e loc suficient pentru a completa lista și dumneavoastră cu câteva puncte. Cu condiția ca, la final, să nu vă închipuiți că puteți schimba totul deodată. Să mergem “cătinel”… pas cu pas… doză cu doză și, poate, vom ajunge să ne pese mai puțin de griul de afară, din moment ce la noi înăuntru e soare suficient.

comments

comments




Leave a Reply

avatar