full screen background image

Joi, 27 octombrie, şedința ordinară din această lună a Consiliului Local Rădăuți

Ședința ordinară din această lună a Consiliului Local Rădăuți este programată pentru ziua de joi, 27 octombrie.

Consilierii au primit ordinea de zi care conține 32 de proiecte de hotărâre, iar la capitolul Diverse există 12 cereri, venite de la cetățenii municipiului, care așteaptă soluționarea unor probleme pentru care au nevoie de avizul Consiliului Local.

Odată cu această ședință, va înceta de drept mandatul de consilier al avocatului Traian Andronachi care și-a prezentat demisia la sfârșitul lunii august, întrucât de la data de 1 septembrie ocupă postul de manager al Spitalului Municipal Rădăuți.

În cadrul ședinței de joi, consilierul USR, Romeo Negruț, va depune jurământul pentru a fi validat consilier local.

Unul dintre cele mai importante proiecte de hotărâre ce vor fi discutate de consilieri va fi cel privind atribuirea directă a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport, distribuție și furnizare a energiei termice în sistem centralizat în Municipiul Rădăuți, operatorului SC Servicii Comunale SA.

Cum parcările din Rădăuți sunt insuficiente, unul din proiectele de hotărâre se referă la finanțarea multianuală a obiectivului de investiții ”amenajare benzi de staționare și parcare pe străzile Eudoxiu Hurmuzachi, Calea Bucovinei și General Iacob Zadik”.

Consilierii locali vor discuta despre acordarea unor ajutoare de urgență din bugetul local unor familii marginalizate social, care sunt chiriașe a unor locuințe aflate în proprietatea municipiului Rădăuți.

Alte proiecte de hotărâre privesc rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli pentru anul 2016 a Unității Administrativ Teritoriale Rădăuți, dar și cel privind rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli pentru acest an a instituțiilor subordonate Consiliului Local al Municipiului Rădăuți.

Întrucât se apropie sezonul rece, va fi pusă în discuție schimbarea destinației terenului în suprafață de 800 de metri pătrați din Piața Unirii, parcarea centrală, în patinoar artificial în perioada 1 decembrie 2016 – 28 februarie 2017 și asigurarea funcționalității acestuia.

Unul dintre proiectele importante de hotărâre este cel privind desemnarea reprezentanților Municipiului Rădăuți din rândul consilierilor locali în Adunarea Generală a Acționarilor la SC Servicii Comunale SA Rădăuți.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments




Leave a Reply

avatar