full screen background image

Camera de Comerţ organizează Gala Excelenţei în Afaceri 2016, pe 28 octombrie, la Conacul Domnesc din Suceava

Camera de Comerţ şi Industrie Suceava este de peste 25 de ani cea mai veche şi cea mai reprezentativă organizaţie a întreprinzătorilor din judeţul Suceava, fiind singura organizaţie neguvernamentală de utilitate publică, cu caracter autonom şi cu o misiune foarte bine definită: susţinerea intereselor comunităţii de afaceri în dialogul cu instituţiile statului şi organismele internaţionale, precum şi acţiuni concrete pentru crearea unui mediu de afaceri stabil, coerent şi propice dezvoltării sectorului privat, a unei economii de piaţă reale, durabile şi deschise spre exterior.

Pentru că toamna este anotimpul adunării roadelor şi timpul recunoaşterii meritelor şi performanţelor economice pentru oamenii de afaceri, în fiecare an, în această perioadă, Camera de Comerţ şi Industrie Suceava identifică şi promovează societăţile capabile să funcţioneze la înalţi parametri de eficienţă şi care au obţinut constant performanţe de-a lungul anilor în cadrul evenimentului Gala Excelenţei în Afaceri 2016, ce va avea loc în data de 28 octombrie 2016 la Conacul Domnesc.

Pentru comunitatea de afaceri din Bucovina acest eveniment a devenit unul de referinţă, constituind cartea de vizită a succesului şi a performanţei în afaceri.

Ediţia din acest an va reprezenta, ca în fiecare an, un moment de rememorare şi evaluare a timpului care a trecut şi a muncii depuse cu greutăţile şi împlinirile ei și este organizat cu sprijinul partenerului principal RECREX, a sponsorilor principali EXPERT MUSIC și VODAFONE și a sponsorilor Auchan Suceava, Auto Schunn, Banca Transilvania, BCR, BRD – Groupe Societe Generale, Depozit și Florărie Queen, Elsira, Generali Asigurări, Groupama Asigurări, Promoart și Selgros.

De asemenea, pe lângă Topul Firmelor, în cadrul Galei Excelenţei în Afaceri 2016 vor fi acordate Trofee de Excelenţă şi Premii Speciale pentru a răsplăti elementele cheie de diferenţiere pe piaţă, continuitatea în activitate, eficienţa şi competitivitatea, iar spiritul antreprenorial novator, „abilitatea de a genera idei” şi creativitatea sunt atribute extrem de importante fiind răsplătite într-un cadru festiv.

Îmbucurător este faptul că numărul firmelor care îndeplinesc criteriile de participare la Topul Firmelor, stabilite prin aplicarea unui soft la nivel naţional, este într-o permanentă creştere, evenimentul fiind organizat de către camerele de comerț și industrie în conformitate cu prevederile art. 4, lit. m din Legea nr. 335/2007 privind camerele de comerț și industrie.

Evaluarea nivelului de performanţă şi stabilirea clasamentelor pe domenii, grupe de activitate şi grupe de mărime a firmelor, se realizează în baza unei metodologii de către Comisiile pentru realizarea Topului Firmelor, constituite pe domeniile respective.

Astfel, sunt prevăzute la nivel teritorial domenii ale Topului: Cercetare – Dezvoltare şi High-Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură şi Industrie Alimentară; Construcţii; Servicii; Comerţ, Export, Turism, împărţirea domeniilor pe grupe de activitate realizându-se în baza Codului CAEN, al obiectului de activitate, declarat pe propria răspundere a firmelor în situaţiile financiare anuale.

Sursele de informații utilizate în întocmirea Topului sunt cele din situaţiile financiare ale societăţilor pentru anul anterior, conforme cu Directivele Europene, furnizate de Ministerul Finanţelor Publice; informaţii despre firmele legal înregistrate în România, furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului și informaţiile despre firme, rezultate din activitatea camerelor judeţene.

Sunt admise în topurile judeţene de firme entităţile care sunt comercianţi conform legii şi îndeplinesc simultan următoarele condiţii, cu privire la datele de bilanţ depus pentru anul anterior: profit din exploatare pozitiv; cifră de afaceri de minim 100.000 lei în cazul microîntreprinderilor şi minim 250.000 lei în cazul celorlalte entități.

Clasificarea întreprinderilor pe clase de mărime se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, care stabileşte criteriile de încadrare a firmelor, după cum urmează: Microîntreprinderi – au până la 9 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei, întreprinderi mici – au între 10 şi 49 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei, întreprinderi mijlocii – au între 50 şi 249 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro și întreprinderi mari – au între 250 şi 999 de salariaţi.

Indicatorii utilizaţi pentru clasificarea firmelor sunt: cifra de afaceri netă; profitul din exploatare; rata profitului din exploatare; eficienţa utilizării resurselor umane; eficienţa utilizării capitalului angajat.

comments

comments




Leave a Reply

avatar