full screen background image

Alertă cu bombă la Spitalul Militar din Capitală. Accesul în unitatea sanitară este limitat

Un adolescent a sunat la serviciul unic de urgenţă 112 şi a anunţat prezenţa unei bombe în Spitalul Militar din Bucureşti, accesul în unitatea sanitară fiind limitat, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române.

La ora 12.34 a fost primit un apel la Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă prin care s-a anunţat că “este o bombă la Spitalul Militar”, vocea fiind a unui adolescent care însă nu a mai putut fi contactat ulterior, au confirmat reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru agenţia de presă MEDIAFAX.

Adolescentul care a anunţat prezenţa bombei în spital a închis telefonul imediat după apel.

O grupă pirotehnică a fost trimisă la Spitalul Militar pentru verificări.

Reprezentanţii IGPR au precizat că accesul în unitatea spitalicească a fost limitat, fără însă ca spitalul să fie evacuat.

comments

comments




Leave a Reply

avatar