full screen background image

20 octombrie – Cuvinte “neprimenite”

De câte ori vă întrebați copiii cum e la școală?… De multe ori! Și, de fiecare dată, primiți același răspuns nesatisfăcător: “E bine, am învățat despre una, despre alta, m-am jucat în pauză”.

Imaginați-vă, însă, un scenariu diferit. În care micuțul își pune mintea la contribuție și, în sfârșit, găsește ceea ce ar putea mulțumi dorința de “altceva” a părintelui.
“Azi la școală l-am auzit pe colegul X spunând un cuvânt interzis.” Cuvânt interzis?! Care o fi acela? Beculețul de alertă al părintelui se aprinde. Trebuie să afle mai mult și să ia măsuri. Copilul e încântat că, în sfârșit, a găsit ceva cu care să satisfacă nevoia de altceva a părintelui. Unde mai pui că este și pentru el o ocazie de a folosi un cuvânt “tabu”, chiar dacă zice că îi este rușine să-l rostească. Așa că îl rostește, în șoaptă, ce-i drept, știind că se va rostogoli cu greutate în urechile adultului. Îl rostește savurând în gând efectul pe care îl are asupra părintelui. Iar ochii mari și sprâncenele încruntate la auzul lui îi spun că nu e de glumit. Și i se confirmă, încă o dată, că, dacă îi va trece vreodată prin minte să-l folosească, nu e recomandat în fața părintelui, decât așa: punându-l exclusiv în gura altui copil. Și, astfel, adaugă încă un lucru pe care e bine să-l facă în prezența prietenilor, dar e interzis în fața părinților: să înjure.

Părintele se uită neîncrezător la copil. Se întreabă dacă și el înjură și dacă da, de unde a învățat și de când o face. Specialiștii susțin că fără a percepe semnificația propriu-zisă a cuvintelor, copiii percep nuanța lor tabu încă din jurul vârstei de un an. Încep, însă, să se joace cu puterea acestora pe la trei-patru ani, când reacțiile pe care aceste expresii le trezesc în ceilalți le transformă în adevărate arme în luptele de putere.

De unde le știe, însă? Atunci când aceste cuvinte nu sunt preluate direct de la părinți sau de la mediile la care sunt expuși apar “de nicăieri și de pretutindeni”.

Care ar fi soluția?… Vești proaste! Tot specialiști spun că, oricâte eforturi am depune, nu ne putem proteja copiii de contactul cu termenii “murdari” și nici nu îi putem împiedica să și-i însușească. Putem, însă, să explicăm celor mici efectul folosirii lor asupra celorlalți, felul în care le afectează chiar lor imaginea. Și, poate nu în ultimul rând, le-am putea spune copiilor că nu există cuvinte urâte. Doar contexte și situații urâte în care le putem folosi. Așa cum un cuvânt frumos în aparență, poate deveni urât și insultător, într-un anume context.

Concluzia? Recunoaștețți că toată lumea înjură într-o formă sau alta, pentru a nu fi oripilați când constatați că a făcut-o și propriul copil. Apoi fiți primii care explicați cum pot răni cuvintele – dovedind cunoașterea teoriei și primii care vă abțineți la a o face – dovedind și puterea de punere în practică a teoriei. De ajutor în primenirea cuvintelor “murdare” pot fi și dozele de educație.

comments

comments




Leave a Reply

avatar

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza