full screen background image

Program de creştere a siguranţei în zona şi în interiorul unităţilor de învăţământ

În urma întâlnirii Comisei A.T.O.P. (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică), Inspectoratul Judeţean De poliţie Suceava a demarat un amplu program privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ şi zona adiacentă acestora, în perioada octombrie – decembrie 2016.

Pe lângă siguranţa personală şi patrimonială a tinerilor este vizată şi prevenirea şi combaterea absenteismului şi abandonului şcolar – primii paşi către delincvenţă.

Peste 300 de poliţişti din mediul urban şi rural vor fi implicaţi în desfăşurarea activităţilor preventive dar şi de identificare şi sancţionare a celor care nu respectă legislaţia. Planul vizează patru direcţii de acţiune.

În primul rând, vor fi derulate activităţi preventive de informare, responsabilizare şi conştientizare a tinerilor, profesorilor, părinţilor – acţiunile vor fi derulate în unităţile de învăţământ şi în alte locaţii cu participarea grupului ţintă. Această direcţie de acţiune vizează sensibilizarea opiniei publice cu privire la problematica reprezentată fenomenul violenţei în mediul şcolar, riscul infracţional şi victimal, măsuri preventive şi de informare şi conştientizare a pericolelor şi consecinţelor faptelor antisociale.

O altă direcţie de acţiune vizează derularea de activităţi la nivelul întregului judeţ în zona adiacentă unităţilor de învăţământ de către  poliţiştii de ordine publică şi poliţiştii rutieri în vederea securizării zonelor de risc , descurajării faptelor antisociale şi creşterii gradului de siguranţă în proximitatea şcolilor.

O a treia direcţie de acţiune presupune identificarea şi verificarea tuturor unităţilor de alimentaţie publică din zona şcolilor, instruirea administratorilor şi personalului cu privire la respectarea legislaţiei privind vânzarea de alcool şi tutun către minori. Poliţiştii din structurile de ordine publică şi investigare a criminalităţii economice vor identifica disfuncţionalităţile şi vor aplica măsuri sancţionatorii.

Nu în ultimul rând, acţiunile vor viza identificarea elevilor care absentează de la ore, absenteismul şi abandonul şcolar constituindu-se în principalii factori generatori de comportamente antisociale la tineri.

La acţiunile derulate vor fi cooptaţi toţi factorii cu atribuţii în domeniu, jandarmi, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, profesori şi consilieri educativi, personal din cadrul Inspectoratului Şcolar Suceava şi DGASPC Suceava.

Marţii, 18 octombrie, criminalităţii au pus în aplicare primele măsuri din cadrul planului. Peste 350 de elevi ai Colegiului Naţional “Petru Rareş” au fost informaţi în două serii, în cadrul unei activităţi desfăşurate în aula liceului, cu privire la pericolele generate de consumul de alcool şi tutun şi cu privire la limitele răspunderii penale şi contravenţionale. S-au vizionat filme educative şi s-au purtat discuţii libere, tinerii fiind neaşteptat de receptivi şi de dornici să dezbată probleme de interes.

Inedită a fost şi implicarea tinerilor într-o acţiune interactivă derulată în teren la câteva baruri, pub-uri şi unităţi de alimentaţie publică de pe strada Mihai Viteazu din mun. Suceava. Alături de poliţiştii de prevenire, tinerii au participat voluntar la acţiuni de informare şi instruire a personalului angajat cu privire la respectarea legislaţiei privind vânzarea de alcool şi tutun către minori.

Implicarea în acţiuni interactive, sentimentul de utilitate dobândit în cadrul acestora, duc implicit la responsabilizarea tinerilor şi la crearea unui mediu social sigur.

Acţiunile preventive vor continua în toate unităţile de învăţământ, iar începând cu data de 24 octombrie acestea vor fi completate de acţiuni de combatere derulate de structurile operative, urmând a se dispune inclusiv măsuri sancţionatorii conform legislaţiei incidente.

foto-actiune-alcool-minori-1

foto-actiune-alcool-minori-2

comments

comments




Leave a Reply

avatar