full screen background image

Băsescu: Laura Codruța Kovesi a făcut din DNA o măciucă politică

Acuzaţii grave la adresa şefei DNA vin de la fostul preşedinte Traian Băsescu. Fostul şef al statului o acuză pe Laura Codruţa Kovesi că a transformat instituţia pe care o conduce într-o “măciucă politică” cu care sunt întocmite dosare politicienilor în funcţie şi nu numai, informează B1 TV.

”O bănuiesc pe doamna Kovesi și nu o bănuiesc, o văd, că nu ai cum să nu înțelegi, face, a făcut din DNA o măciucă politică, cei acuzați sunt foarte bine selectați”, a declarat Băsescu în cadrul unei emisiuni televizate.

Fostul şef al statului a mai precizat că Laura Codruţa Kovesi are obligaţia să răspundă la patru întrebări legate de suspiciunile de plagiat din teza sa de doctorat, de folosirea unei adrese false de e-mail, “cucuveaua mov”, de unde trimitea informaţii din dosare şi de prietenia cu Sebastian Ghiţă.

”Eu am o singură mare problemă și ea se numește Kovesi pentru că a făcut foarte multe abuzuri şi când spun asta nu înseamnă că atac DNA. DNA este o instituţie şi o vreau tot mai profesionalizată”, a mai spus fostul președinte.

Pe de altă parte, Traian Băsescu a mai precizat că nu a luat o decizie definitivă privind candidatura sa la alegerile parlamentare, însă nu exclude această variantă.

”Vom vedea, în principiu nu pot să zic ca nu candidez, dar vreau să îmi dau seama dacă ajut partidul sau nu. Cel mai tare mă tentează acum funcţia de bunic să știți, e cea mai tentantă. Pe lângă funcția de bunic nu are nicio relevanță. Dacă vor decide să candidez, voi conduce o listă una din ele ori la Senat ori la Cameră”, a mai spus Traian Băsescu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar