full screen background image

Sinagoga Gah din municipiul Suceava a fost reabilitată şi inaugurată oficial

Sinagoga Gah din municipiul Suceava a fost inaugurată oficial, vineri, după ce a fost reabilitată cu sprijinul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi al Primăriei Suceava, obiectivul urmând să intre în circuitul turistic din 15 octombrie.

Lucrările de reabilitare au fost realizate cu sprijinul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România prin Fundaţia Caritatea, doar cele de la faţada clădirii realizându-se cu sprijinul Primăriei, prin alocarea sumei de 20.000 de euro.

În cadrul lucrărilor de reabilitare a fost consolidată fundaţia clădirii, a fost schimbată podeaua în interiorul clădirii, a fost montată o instalaţie termică nouă, a fost schimbată tâmplăria şi a fost reabilitată faţada sinagogii, ultima reabilitare a sinagogii fiind realizată în 1980.

În clădirea Sinagogii Gah a fost amenajată o expoziţie foto-documentară care ilustrează istoria evreilor în această regiune, dar şi o expoziţie de comemorare a Holocaustului.
Totodată, se va propune Consiliului Judeţean Suceava un proiect de parteneriat pentru organizarea unui mini-muzeu la etajul Sinagogii din Suceava, în care să fie expuse documente vechi, obiecte de cult evreieşti, cărţi şi calendare vechi, fotografii care ilustrează viaţa şi istoria evreilor pe aceste meleaguri.

Sinagoga Gah a fost construită în anul 1870 de către societatea de ajutor mutual (societate de binefacere, în ebraică גמילות חסדים) “Gmilut Hasadim” (abreviată Gah) din Suceava. Societatea mai sus amintită se ocupa cu furnizarea de servicii și sprijin financiar pentru săracii și nevoiașii din întreaga regiune a Bucovinei. Piatra de temelie a sinagogii a fost pusă de către rabinul din Cernăuți, Reb Haim Thirer, care a fost numit Chaim Czernowitzer.

comments

comments




Leave a Reply

avatar