full screen background image

Ultimatumul lui Putin pentru viitorul președinte al SUA

Viitorul președinte al SUA va moșteni cea mai proastă relație cu Moscova de când Ronald Reagan a numit Uniunea Sovietică „Imperiul Răului”. Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a trimis Dumei de Stat (Camera inferioară a parlamentului rus) o adresă în care enumeră condițiile sale pentru a continua un program de dezarmare agreat cu SUA. Este „ultimatumul lui Putin pentru viitorul președinte al SUA”, scriu jurnaliștii de la Bloomberg.

Săptămâna aceasta, Vladimir Putin a dat ordin să fie suspendat acordul dintre cele două ţări privind reducerea stocurilor de plutoniu nuclear. Replica SUA a venit prin anunţul suspendării negocierilor pentru găsirea unei soluţii în Siria. În aceeași zi însă, Putin a trimis Dumei de Stat adresa respectivă.

Chiar și lui Donald Trump i-ar fi greu să dea curs solicitărilor Kremlinului, comentează sursa citată. Rusia cere, printre altele, revenirea la infrastructura și personalul NATO din anul 2000 și renunțarea la sancțiunile impuse Rusiei pentru încălcarea drepturilor omului, sancțiuni impuse prin Magnitsky Act.

Vladimir Putin merge chiar mai departe și cere anularea tuturor sancțiunilor impuse Rusiei de Statele Unite și chiar acordarea de compensații Moscovei.

Prezentarea unui „plan concret pentru distrugerea ireversibilă” a surplusului de plutoniu al SUA este o altă condiție a liderului de la Kremlin pusă Washingtonului.

„A cerut prea puțin”, a comentat ironic, pe Facebook, Leonid Volkov, un politician rus cunoscut pentru că i se opune lui Putin. „Ar fi trebuit să ceară Alaska înapoi, tinerețe fără bătrănețe, pe Elon Musk și un bilet la Disneyland”, a spus Volkov.

Potrivit Bloomberg, mesajul lui Vladimir Putin e clar: Rusia se va purta ca un egal al SUA, chiar dacă Washingtonul nu este dispus să o trateze ca atare. Practic, candidaților la prezidențiale, democrata Hillary Clinton și republicanul Donald Trump, li se reamintește că există un preț pentru calmarea Rusiei, care va negocia dur, adaugă sursa citată.

comments

comments




Leave a Reply

avatar