full screen background image

Protestele angajaţilor din penitenciare continuă

Protestele angajaţilor din puşcării continuă. Lucrătorii din închisorile din ţară sunt nemulţumiţi de neplata salariului de merit, dar şi de orele suplimentare lucrate, care nu sunt compensate financiar. Acestia anunţă că vor ieşi în stradă până când lucrurile se vor rezolva, informează B1 TV.

Protestele angajaţilor din penitenciare continuă şi în această lună. După ce luni au ieşit în stradă gardienii din Ploieşti, Focşani sau Baia Mare, este rândul celor din Timișoara, Târgu Mureș, Brăila şi Târgu Ocna să protesteze.

Protestatarii se plâng că personalul din penitenciare este insuficient, iar din acestă cauză muncesc ore suplimentare fără să fie plătiţi. Ei mai cer recunoaşterea unor drepturi salariale acordate celor care fac parte din sistemul de apărare.

Şi ameninţă că nu se vor opri până când cererile nu le vor fi ascultate şi rezolvate.

De cealaltă parte, ministrul Justiţiei Raluca Prună a anunţat că va discuta cu ministrul Muncii despre solicitările angajaţilor din sistemul penitenciar, precizând că ar fi făcut acest lucru şi dacă n-ar fi existat proteste.

comments

comments




Leave a Reply

avatar