full screen background image

Zeci de lideri din întreaga lume participă vineri la funeraliile lui Shimon Peres

Zeci de lideri din întreaga lume, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis, participă la funeraliile fostului premier şi preşedinte israelian Shimon Peres, decedat la vârsta de 93 de ani, care va fi înhumat vineri în Cimitirul Muntele Herzl din Ierusalim, relatează Dpa şi Reuters.

Aproximativ 3.000 de persoane ar urma să participe la funeralii, potrivit membrilor familiei.

Sicriul în care se află trupul neînsufleţit al lui Peres a fost depus joi în faţa clădirii Parlamentului de la Tel Aviv, urmând ca vineri dimineaţă să fie transportat la Cimitirul Muntele Herzl din Ierusalim.

Pe lista Ministerului israelian de Externe cu personalităţi invitate să participe la ceremonie se numără aproximativ 20 de preşedinţi şi 15 miniştri de Externe.

Pe lista demnitarilor străini ce vor fi prezenţi la înmormântare se numără preşedintele american Barack Obama, care conduce o delegatie de 33 de oficiali americani, inclusiv secretarul de Stat John Kerry, Nancy Pelosi, liderul democraţilor din Camera Reprezentanţilor şi fostul preşedinte Bill Clinton; prinţul Charles al Marii Britanii şi foştii premieri britanici David Cameron şi Tony Blair; preşedintele francez Francois Hollande; prim-ministrul italian Matteo Renzi; prim-ministrul canadian Justin Trudeau; liderul palestinian Mahmoud Abbas sau papa Francisc, notează Reuters.

comments

comments




Leave a Reply

avatar

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza