full screen background image

Criterii de repartizare a locuinţelor din Suceava cu chirie pentru tineri

Consiliul Local Suceava va analiza criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate la soluţionarea cererilor de repartizare, pentru tineri, a unei locuinţe cu chirie din fondul locativ de stat.

Cea mai importantă este prevederea conform căreia titularul cererii de închiriere trebuie să fie major, în vârstă de până la 35 de ani, la data depunerii dosarului, repartizarea locuinţei putând interveni nu mai târziu de 36 de luni de la împlinirea vârstei amintite.

Pentru a primi o locuinţă cu chirie, titularul, cât şi ceilalţi membri ai familiei, nu trebuie să deţină sau să fi deţinut o altă locuinţă proprietate şi să nu fie beneficiarul cu chirie, a unei locuinţe proprietate de stat, în municipiul Suceava sau la o distanţă mai mare de 10 km faţă de acesta.

Obligatoriu este ca titularul cererii de locuinţă să-şi desfăşoare activitatea în municipiul Suceava sau în localităţi limitrofe situate la maxim 10 km de reşedinţa de judeţ.

Solicitanţii care îşi desfăşoară activitatea în afara municipiului vor face dovadă că, de cel puţin 1 an, au domiciliul în Suceava.

Repartizarea locuinţelor se face în limita fondului disponibil, luându-se în considerare atât locuinţele libere, cât şi cele care urmează a fi finalizate în baza programului de construire de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.

Lista de priorităţi se stabileşte în fiecare an, în baza unor criterii stabilite prin punctaj care iau în calcul situaţia locativă; starea civilă; starea de sănătate actuală; vechimea cererii solicitantului şi nivelul de studii sau de pregătire profesională.

În calcul sunt luate, de asemenea, situaţiile locative deosebite şi venitul mediu brut lunar pe membru de familie.

În cazul locuinţelor destinate în mod exclusiv tinerilor specialişti din învăţământ şi celor din sănătate, vor fi propuse şi adoptate criterii specifice, în completarea celor cadru.

comments

comments




Leave a Reply

avatar