full screen background image

Axă rutieră strategică Suceava – Iaşi

Consiliul Local Suceava este chemat să se exprime asupra susţinerii modernizării axei rutiere strategice Suceava-Iaşi, care va fi promovat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

Conform ghidului solicitantului, Sucevei îi revine inclusiv sarcina certificării porţiunilor de drum de pe raza municipiului, cuprinse în proiect, respectiv a unor tronsoane ţinând de DJ 209C; Bulevardul „1 Decembrie 1918”, Bulevardul „1 mai”, strada „Ştefan cel Mare”, strada „Ana Ipătescu” şi DJ 208 A, pentru care Consiliul Local trebuie să-şi asume obligaţia susţinerii funcţionalităţii acestora, astfel încât continuitatea traseului să fie asigurată.

Judeţul Suceava şi judeţul Iaşi au încheiat un acord de asociere, scopul fiind dezvoltarea infrastructurii rutiere care asigură conectivitatea directă sau indirectă cu reţeaua transeuropeană de transport TEN-T, prin intermediul drumurilor naţionale sau drumurilor judeţene, a 20 de unităţi administrativ-teritoriale, respectiv comune, oraşe şi municipii din cele două judeţe vecine.

În Suceava este vorba traseul Dolhasca-Dărmăneşti, pe un total de circa 80 km.

După intrarea în judeţul Suceava, pe lângă faptul că drumul judeţean Dolhasca-Suceava va deveni o alternativă la drumul naţional, respectiva arteră de rang judeţean va asigura accesul şi de cealaltă parte a municipiului Suceava, pe traseul Moara, Drăgoieşti, Zahareşti, Stroieşti, continuând, mai apoi, cu Vîlcele, Costîna, Todireşti şi Dărmăneşti.

comments

comments




Leave a Reply

avatar