full screen background image

Bombardamente intensive asupra Alep după anunțul armatei siriene privind declanșarea unei ofensive

Avioane siriene și ruse au bombardat intensiv partea rebelă a orașului Alep, după ce armata regimului de la Damasc a anunțat declanșarea unei ofensive pentru recucerirea acestor cartiere care se sustrag controlului său din 2012, a anunțat vineri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), informează AFP.

Potrivit OSDO, cel puțin 30 de raiduri au avut loc în timpul nopții și vineri dimineața, în timpul cărora au fost uciși cel puțin trei persoane într-unul dintre cartierele rebele ale orașului divizat, front important al războiului care sfâșie Siria de peste cinci ani.

‘Putem confirma că trei civili au fost uciși și mai multe zeci au fost răniți în cartierul Fardus, însă bilanțul riscă să se agraveze, în condițiile în care oameni se află sub dărâmături’, a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman. ‘Avioanele siriene lansează butoaie cu explozibili și avioane ruse efectuează lovituri’, a precizat el.

Potrivit unui jurnalist al AFP din partea rebelă a Alep, două centre ale ‘Căștilor Albe’ (apărarea civilă a opoziției siriene) au fost avariate de bombardamente.

Aceste noi lovituri aeriene au intervenit după ce armata siriană a anunțat joi seara declanșarea unei ofensive în sectorul estic al orașului Alep, pe care regimul îl asediază aproape în continuu de două luni.

Armata le-a cerut locuitorilor ‘să se îndepărteze de pozițiile’ grupărilor rebele și a dat asigurări că civilii care ar dori să părăsească aceste cartiere ale rebelilor pentru a ajunge în sectorul guvernamental al orașului nu vor fi opriți.

‘Ceea ce se întâmplă este că orașul Alep e atacat și toată lumea a pus din nou mâna pe arme’, a anunțat joi seara emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, la New York.

Războiul din Siria s-a soldat, în decurs de cinci ani, cu peste 300.000 de morți și a provocat cea mai gravă criză umanitară de după Al Doilea Război Mondial.

Un armistițiu în Siria inițiat de Moscova și Washington a expirat luni, fiecare parte acuzându-se reciproc de nerespectarea lui, și nu a permis livrarea de ajutor umanitar în partea orașului Alep asediată de regim.

În pofida declarațiilor acide din ultimele zile între ruși și americani, care susțin tabere opuse în conflictul sirian, liderii diplomațiilor acestor țări au vineri o întrevedere la New York, pentru noi discuții privind restabilirea armistițiului.

AGERPRES

comments

comments




Leave a Reply

avatar