full screen background image

Teatrul “Matei Vișniec” Suceava, două reprezentaţii la Fălticeni, cu spectacolul “Cărțile”

Teatrul Municipal “Matei Vișniec” Suceava, în parteneriat cu Primăria Fălticeni și Asociația Ghizilor din Bucovina, invită publicul duminică, 25 septembrie, la spectacolul “Cărțile – fabulă urbană”, după o piesă scrisă de Horia Gârbea, regia artistică Octavian Jighirgiu.

Cunoscut pentru activitatea sa intensă de publicist și autor de poezie, proză, teatru, critică literară și teatrală, eseuri, cu un total de 12 piese, prezentat atât în țară, cât și peste hotare, Horia Gârbea a realizat de asemenea și scenarii de film și televiziune.

Octavian Jighirgiu este profesor la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași și regizor cu o bogată experiență.

“Cărțile – Fabulă urbană” invită spectatorul să mediteze asupra rosturilor intelectualului în lumea contemporană. Conceput pentru spații neconvenționale, spectacolul oferă publicului șansa de a participa la acțiunea dramatică, prin metodele specifice teatrului.

Spectacolul se va juca în Fălticeni, duminică, 25 septembrie 2016, ora 16.00 și ora 18.00, pe bld. Revoluției, vis-a-vis de Billa (în spatele blocurilor).

Radio VIVA FM este partener media al evenimentului.

afis-cartile-falticeni

comments

comments




Leave a Reply

avatar