full screen background image

Ambasada Marii Britanii la Ankara, închisă din motive de securitate

Ambasada Marii Britanii la Ankara va fi închisă vineri, din motive de securitate, a anunțat Ministerul de Externe de la Londra, într-un comunicat postat pe site-ul instituției, transmite vineri Reuters.

“Ambasada Marii Britanii la Ankara va fi închisă pentru public vineri, 16 septembrie, din motive de securitate”, a informat joi seara Foreign Office, fără a face alte precizări.

Misiunea diplomatică a fost închisă în această săptămână de luni până joi, pentru Sărbătoarea Sacrificiului, Eid al-Adha, una din cele mai importante din calendarul musulman.

Ministerul de Externe îi avertizează de asemenea pe britanici să evite deplasările la mai puțin de 10 km de granița turco-siriană și la Diyarbakir, cel mai mare oraș cu populație majoritar kurdă din sud-estul Turciei, lovit de valuri de violențe după reluarea confruntărilor între armată și militanții Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), anul trecut.

Cel puțin 54 de persoane, printre care 22 de copii, au fost ucise într-un atentat sinucigaș comis pe 20 august, la o petrecere de nuntă în orașul Gaziantep, aproape de frontiera siriană, atac atribuit militanților Statului Islamic.

AGERPRES

comments

comments




Leave a Reply

avatar